Carne de porc, origine România. Asta scrie pe etichetă, dar cât de românească este, de fapt, carnea pe care o cumpărăm din supermarket? De multe ori, etichetele nu ne spun clar dacă animalul a fost crescut aici sau doar carnea a fost procesată la noi în ţară. Până şi ministrul agriculturii spune că i-a fost greu să găsească porcul românesc la raft. Autorităţile pregătesc reguli noi: pe etichete ar urma să apară exact unde a fost născut, crescut şi sacrificat animalul.
Noi reguli de etichetare pentru carnea de porc: „Trebuie să avem în vedere tot lanțul”
Notele editorului
Carne de porc, origine România. Asta scrie pe etichetă, dar cât de românească este, de fapt, carnea pe care o cumpărăm din supermarket? De multe ori, etichetele nu ne spun clar dacă animalul a fost crescut aici sau doar carnea a fost procesată la noi în ţară. Până şi ministrul agriculturii spune că i-a fost greu să găsească porcul românesc la raft. Autorităţile pregătesc reguli noi: pe etichete ar urma să apară exact unde a fost născut, crescut şi sacrificat animalul.
Citește și aceste articole
Monitorul de Neamt
Noi reguli impuse de Ministerul Agriculturii pentru supermarketurile care comercializează carne de porc în România
24 mai 2026
România24.ro
Noi reguli pentru retaileri la vânzarea cărnii de porc în marile lanțuri comerciale
20 mai 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

