Nicușor Dan, președintele României, a transmis un mesaj adresat studenților și cadrelor didactice, la festivitatea de deschidere a anului universitar 2026-2027 de la Facultatea de Istorie a Universității din București. Șeful statului a vorbit despre importanța cunoașterii și a cercetării științifice într-o societate în care informația circulă tot mai rapid, dar și despre necesitatea ca specialiștii din mediul academic să fie mai prezenți în spațiile în care au loc dezbaterile publice.
Nicușor Dan, mesaj la deschiderea anului universitar: Nouă milioane de români sunt pe TikTok / Suntem în două realități paralele
Aceeași poveste apare în mai multe surse.
Vezi povestea completă →
Pe scurt
Nicușor Dan, președintele României, a transmis un mesaj adresat studenților și cadrelor didactice, la festivitatea de deschidere a anului universitar 2026-2027 de la Facultatea de Istorie a Universității din București. Șeful statului a vorbit despre importanța cunoașterii și a cercetării științifice într-o societate în care informația circulă tot mai rapid, dar și despre necesitatea ca specialiștii din mediul academic să fie mai prezenți în spațiile în care au loc dezbaterile publice.
Citește și aceste articole
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

