Oamenii care se roagă viază; iar cei care nu se roagă mor, pier. Omul e făcut de Dumnezeu din două părţi: un corp material, văzut, trupul, şi din altă parte nematerială şi nevăzută, sufletul. Precum hrana trupului este pâinea, apa şi mâncărurile bine pregătite care se pun pe masă laCiteşte
Ne vorbesc Părinţii Bisericii
Pe scurt
Oamenii care se roagă viază; iar cei care nu se roagă mor, pier. Omul e făcut de Dumnezeu din două părţi: un corp material, văzut, trupul, şi din altă parte nematerială şi nevăzută, sufletul. Precum hrana trupului este pâinea, apa şi mâncărurile bine pregătite care se pun pe masă laCiteşte
Citește și aceste articole
Monitorul de Neamt
Chemarea omului la sfințenie – drumul credinței, al jertfei și al îndumnezeirii
7 iunie 2026
Gazeta de Maramures
Învățătura Sfintei Scripturi privind sufletul omului -Vechiul Testament -
25 mai 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

