Consilierii locali ieşeni au votat proiectul prin care municipiul Iaşi se constituie parte civilă în Dosarul Păcura, în care este cercetat şi edilul Mihai Chirica, astfel încât prejudiciul de două milioane de lei să poată fi recuperat de la persoanele vinovate. Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a declarat că instituţia pe care o conduce nu a gestionat nicio cantitate de păcură şi că nu a furat-o nimeni.
Municipiul Iaşi se constituie parte civilă în Dosarul Păcura, în care este cercetat şi primarul Mihai Chirica. Reacția edilului
Aceeași poveste apare în mai multe surse.
Vezi povestea completă →
Pe scurt
Consilierii locali ieşeni au votat proiectul prin care municipiul Iaşi se constituie parte civilă în Dosarul Păcura, în care este cercetat şi edilul Mihai Chirica, astfel încât prejudiciul de două milioane de lei să poată fi recuperat de la persoanele vinovate. Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a declarat că instituţia pe care o conduce nu a gestionat nicio cantitate de păcură şi că nu a furat-o nimeni.
Citește și aceste articole
Newsweek
Consiliul Local Iași decide dacă cere 2.000.000 de lei în dosarul DNA în care este inculpat primarul Chirica
12 noiembrie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

