Ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian, arată că organizarea, de către licee, a concursului de admitere pentru cel mult jumătate din locuri a fost prevăzută în Legea învăţământului preuniversitar votată de Parlament în 2023, nefiind o propunere recentă a Ministerului Educaţiei. El le solicită parlamentarilor ”să nu mai fie lansate îndemnuri către Ministerul Educaţiei şi Cercetării la nerespectarea legii, ci să iniţieze un proiect de lege prin care să decidă, în urma unor dezbateri, dacă păstrează, amână, revizuiesc sau elimină aceste prevederi referitoare la concursul de admitere”.
Ministrul Educației, Mihai Dimian, nu-și asumă schimbările de la admiterea la liceu din 2027: Nu este o propunere făcută acum. Cred că se poate constitui o majoritate parlamentară pentru prorogarea termenului de aplicare a acestei legi
Pe scurt
Ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian, arată că organizarea, de către licee, a concursului de admitere pentru cel mult jumătate din locuri a fost prevăzută în Legea învăţământului preuniversitar votată de Parlament în 2023, nefiind o propunere recentă a Ministerului Educaţiei. El le solicită parlamentarilor ”să nu mai fie lansate îndemnuri către Ministerul Educaţiei şi Cercetării la nerespectarea legii, ci să iniţieze un proiect de lege prin care să decidă, în urma unor dezbateri, dacă păstrează, amână, revizuiesc sau elimină aceste prevederi referitoare la concursul de admitere”.
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

