179771 – 31102026 – Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a precizat vineri că proiectul privind comasarea localităţilor care au până în 1.500 de locuitori urmează să fie implementat în două etape – o primă etapă până la 1 martie 2027, prin care se va da posibilitatea comasării voluntare a respectivelor localităţi, iar a doua etapă vizează o […]
Ministrul Dezvoltării: Comasarea localităţilor sub 1.500 de locuitori, voluntară până la 1 martie 2027; apoi, obligatorie
Aceeași poveste apare în mai multe surse.
Vezi povestea completă →
Pe scurt
179771 – 31102026 – Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a precizat vineri că proiectul privind comasarea localităţilor care au până în 1.500 de locuitori urmează să fie implementat în două etape – o primă etapă până la 1 martie 2027, prin care se va da posibilitatea comasării voluntare a respectivelor localităţi, iar a doua etapă vizează o […]
Citește și aceste articole
Viitorul Ilfovean
Ministrul Dezvoltării: Comasarea localităţilor sub 1.500 de locuitori, voluntară până la 1 martie 2027; apoi, obligatorie
31 octombrie 2026
Eveniment de Olt
Ministrul Dezvoltării: Comasarea localităților sub 1.500 de locuitori – voluntară până la 1 martie 2027. Apoi – obligatorie
31 octombrie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

