O mamă din București spune că a fost luată prin surprindere de o regulă nouă introdusă la școala copilului ei. Aceasta a povestit că, începând de săptămâna viitoare, părinții care ajung cu întârziere să își ia copiii după terminarea orelor ar urma să plătească o taxă de 50 de lei. Este echivalentul unei zile de afterschool, chiar dacă cei mici nu sunt înscriși în program. Noua regulă anunțată la o școală din Capitală stârnește nemulțumiri Potrivit videoclipului postat pe Tiktok, decizia ar fi fost comunicată ca fiind stabilită „la nivelul școlii”, iar cadrele didactice le-ar fi transmis părinților că nu există alternative și că regula se va
„Mi se pare absurd”. Revolta unei mame din București după noua regulă aplicată în școala fiicei sale
Pe scurt
O mamă din București spune că a fost luată prin surprindere de o regulă nouă introdusă la școala copilului ei. Aceasta a povestit că, începând de săptămâna viitoare, părinții care ajung cu întârziere să își ia copiii după terminarea orelor ar urma să plătească o taxă de 50 de lei. Este echivalentul unei zile de afterschool, chiar dacă cei mici nu sunt înscriși în program. Noua regulă anunțată la o școală din Capitală stârnește nemulțumiri Potrivit videoclipului postat pe Tiktok, decizia ar fi fost comunicată ca fiind stabilită „la nivelul școlii”, iar cadrele didactice le-ar fi transmis părinților că nu există alternative și că regula se va
Citește și aceste articole
Click
„Mi se pare absurd”. Revolta unei mame după noua regulă aplicată în școala fiicei sale
12 septembrie 2026
Spynews
O mamă, revoltată de noua regulă de la școala copilului ei: „Întârzii 20 de minute și plătești 50 de lei”
11 septembrie 2026
Observatorulph
Zi liberă pentru părinți la începutul școlii? Proiectul care ar putea schimba regulile în România
5 septembrie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

