*(Interviu cu Cosmin Preda, Co-Founder and Business Owner Contakt)
Reporter: Contakt a pornit în 2002, la Timişoara, iar după mai bine de două decenii a ajuns la o cifră de afaceri de aproximativ 138 milioane de lei. Care au fost cele mai importante etape în dezvoltarea companiei şi ce decizii au avut cel mai mare impact asupra creşterii businessului?
Cosmin Preda: Dezvoltarea Contakt a fost marcată de trecerea strategică de la un magazin local la Timişoara la o reţea de retail cu acoperire naţională, securizând locaţii cheie în marile centre comerciale. Deciziile cu cel mai mare impact asupra creşterii businessului şi a atingerii cifrei de afaceri de 138 de milioane de lei au fost diversificarea constantă a portofoliului de accesorii în ritm cu inovaţiile tehnologice, investiţia timpurie în digitalizare, modelul de expansiune şi de prezenţă în cele mai bune locaţii şi adoptarea unui model omnichannel.

