Cea de-a șasea ediție a campaniei Luna Curățeniei în Bihor s-a încheiat, iar bilanțul este bogat: în cadrul campaniei au fost organizate 189 acțiuni de igienizare în județ, prin deja tradiționalul concurs „Bihor curat”, dar de data asta și prin „Cupa Curățeniei Mihai Neșu”, cu participarea copiilor din cluburile afiliate Asociației Județene de Fotbal. O parte dintre copii urmează să primească, prin tragere la sorți, premii ce constau în vouchere cu care își vor putea cumpăra echipamente și materiale pentru practicarea sportului.
Luna Curățeniei în Bihor, la final: aproape 200 de acțiuni de igienizare, la care au participat peste 1.100 de copii (FOTO)
Notele editorului
Cea de-a șasea ediție a campaniei Luna Curățeniei în Bihor s-a încheiat, iar bilanțul este bogat: în cadrul campaniei au fost organizate 189 acțiuni de igienizare în județ, prin deja tradiționalul concurs „Bihor curat”, dar de data asta și prin „Cupa Curățeniei Mihai Neșu”, cu participarea copiilor din cluburile afiliate Asociației Județene de Fotbal. O parte dintre copii urmează să primească, prin tragere la sorți, premii ce constau în vouchere cu care își vor putea cumpăra echipamente și materiale pentru practicarea sportului.
Citește și aceste articole
Mesagerul de Bistrita Nasaud
Campanie de colectare gratuită a deșeurilor periculoase în Bistrița-Năsăud. Programul complet pe localități, în perioada 8–13 iunie
8 iunie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

