Premierul Luca Niculescu a participat, miercuri, la preluarea mandatului de ministru al Apărării de către Ştefan Radu Oprea şi a precizat că s-a discutat despre Programuul SAFE şi hub-ul de securitate de la Marea Neagră, între altele. ”Prioritatea zero a României este apărarea teritoriului său”, a transmis premierul. La rîndul său, ministrul Apărării a explicat că există deja ”o conştientizare a NATO şi a CE despre despre necesitatea operaţionalizării acestui hub de securitate”.
Luca Niculescu, la sediul Ministerului Apărării: Prioritatea zero a României este apărarea teritoriului său / Am vorbit de spre hub-ul de securitate de la Marea Neagră / Radu Oprea: Cea mai importantă întotdeauna este prevenţia
Pe scurt
Premierul Luca Niculescu a participat, miercuri, la preluarea mandatului de ministru al Apărării de către Ştefan Radu Oprea şi a precizat că s-a discutat despre Programuul SAFE şi hub-ul de securitate de la Marea Neagră, între altele. ”Prioritatea zero a României este apărarea teritoriului său”, a transmis premierul. La rîndul său, ministrul Apărării a explicat că există deja ”o conştientizare a NATO şi a CE despre despre necesitatea operaţionalizării acestui hub de securitate”.
Citește și aceste articole
Romaniatv
Luca Niculescu, la sediul Ministerului Apărării: Prioritatea zero a României este apărarea teritoriului său
21 octombrie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

