Localnicii din satul Cimpa, aparţinând oraşului Petrila, din judeţul Hunedoara, se plâng că de mai bine de o lună sunt terorizaţi de lupii care le intră în gospodării şi le atacă animalele. În această situaţie, oamenii cer intervenţia urgentă a autorităţilor, însă, potrivit acestora, procedurile pentru eliminarea lupilor sunt mai anevoioase decât în cazul urşilor, unde intervenţia paote fi rapidă, deşi ambele categorii sunt specii protejate prin lege. „Nu există o procedură rapidă ca la urs, legea ne obligă doar la acţiuni de alungare”, afirmă primarul Vasile Jurcă.

Citește articolul complet pe News.ro →