Începând cu etapa a doua a Superligii, suporterii care merg la meciuri vor putea cumpăra din nou bere în incinta stadioanelor. Noile prevederi ale Legii 4/2008, promulgate de președintele Nicușor Dan și publicate în Monitorul Oficial, au intrat oficial în vigoare.
Primul meci la care noua regulă a fost aplicată este UTA Arad – Oțelul Galați, iar înaintea partidei nu a întârziat să apară și reacția celei mai cunoscute susținătoare a formației arădene, Ramona Elena. …
Liber la bere pe stadioane! Cea mai cunoscută susținătoare a celor de la UTA a furat startul
Pe scurt
Începând cu etapa a doua a Superligii, suporterii care merg la meciuri vor putea cumpăra din nou bere în incinta stadioanelor. Noile prevederi ale Legii 4/2008, promulgate de președintele Nicușor Dan și publicate în Monitorul Oficial, au intrat oficial în vigoare.
Primul meci la care noua regulă a fost aplicată este UTA Arad – Oțelul Galați, iar înaintea partidei nu a întârziat să apară și reacția celei mai cunoscute susținătoare a formației arădene, Ramona Elena. …
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

