Legea care modifică regulile de acces pe stadioane intră în vigoare după ce a fost promulgată de preşedintele Nicuşor Dan şi a fost publicată în Monitorul Oficial. Legea reglementează, printre altele, modul în care se face accesul la competiţiile sportive, obligaţiile organizatorilor de evenimente sportive, inclusiv aceea referitoare la interzicerea consumului de alcool, noutatea fiind exceptarea băuturilor cu cel mult 5,5% alcool – categorie în care intră şi berea – comercializate însă numai în pahare din hârtie sau din material plastic. De asemenea, organizatorii sunt obligaţi ”să asigure accesul pentru persoanele cu nevoi speciale, grupuri sanitare, precum şi locuri special amenajate, astfel încât să nu fie obstrucţionată vizionarea spectacolului sportiv”. Cei care organizează astfel de evenimente pot desfăşura spectacole pirotehnice doar cu societăţi specializate şi doar cu un anumit tip de produse pirotehnice.
Legea care modifică regulile de acces pe stadioane intră în vigoare. Consumul de bere şi spectacolele pirotehnice, permise. Obligaţii privind asigurarea accesului persoanelor cu nevoi speciale/ Iniţiator: Legea spune adio abuzurilor pe arene
Pe scurt
Legea care modifică regulile de acces pe stadioane intră în vigoare după ce a fost promulgată de preşedintele Nicuşor Dan şi a fost publicată în Monitorul Oficial. Legea reglementează, printre altele, modul în care se face accesul la competiţiile sportive, obligaţiile organizatorilor de evenimente sportive, inclusiv aceea referitoare la interzicerea consumului de alcool, noutatea fiind exceptarea băuturilor cu cel mult 5,5% alcool – categorie în care intră şi berea – comercializate însă numai în pahare din hârtie sau din material plastic. De asemenea, organizatorii sunt obligaţi ”să asigure accesul pentru persoanele cu nevoi speciale, grupuri sanitare, precum şi locuri special amenajate, astfel încât să nu fie obstrucţionată vizionarea spectacolului sportiv”. Cei care organizează astfel de evenimente pot desfăşura spectacole pirotehnice doar cu societăţi specializate şi doar cu un anumit tip de produse pirotehnice.
Citește și aceste articole
Gazeta Sporturilor
Modificările la Legea 4, promulgate de Nicușor Dan și publicate în Monitorul Oficial: când intră în vigoare
21 iulie 2026
Bizbrasov
Consumul de bere și spectacolele pirotehnice, permise pe stadioane. Legea a fost promulgată
21 iulie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

