Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean, au avut parte de o schimbare neașteptată de planuri chiar înainte de escapada pe care o pregătiseră în Italia. Cei doi voiau să petreacă un weekend departe de agitația cotidiană, alături de mezina familiei, Nina, însă au aflat la aeroport că zborul fusese anulat. În loc să renunțe la călătorie, actrița și partenerul său au decis să improvizeze și să aleagă o altă destinație. Așa au ajuns în Creta, insula grecească pe care nu o mai vizitaseră până acum. Deși își propuseseră câteva zile de odihnă, cei doi au fost cuceriți de peisaje, de tavernele de
Laura Cosoi, deplasare spontană alături de soț și fiica lor cea mică. „Nu suntem în vacanță, suntem în prospecție!”
Pe scurt
Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean, au avut parte de o schimbare neașteptată de planuri chiar înainte de escapada pe care o pregătiseră în Italia. Cei doi voiau să petreacă un weekend departe de agitația cotidiană, alături de mezina familiei, Nina, însă au aflat la aeroport că zborul fusese anulat. În loc să renunțe la călătorie, actrița și partenerul său au decis să improvizeze și să aleagă o altă destinație. Așa au ajuns în Creta, insula grecească pe care nu o mai vizitaseră până acum. Deși își propuseseră câteva zile de odihnă, cei doi au fost cuceriți de peisaje, de tavernele de
Citește și aceste articole
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

