Toate articolele
După Trump, vine și rândul lui Putin să meargă în China. Președintele rus va efectua o vizită de două zile la Beijing, anunță Kremlinul
Preşedintele rus Vladimir Putin va efectua o vizită în China pe 19 şi 20 mai, a anunţat sâmbătă Kremlinul într-un comunicat, relatează AFP, transmite Agerpres.
Nuclearelectrica apără proiectul de la Doicești despre care Bolojan a spus că a înghițit 240 de milioane de dolari: SMR-urile sunt viitorul energiei
Nuclearelectrica a transmis o informare către Bursa de Valori București în care apără proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești și susține că acesta are „un potențial enorm” pentru dezvoltarea industriei nucleare românești. Documentul reprezintă, practic, reacția companiei la declarațiile premierului Ilie Bolojan, care a afirmat că proiectul a consumat deja peste 240 de … The post Nuclearelectrica apără proiectul de la Doicești despre care Bolojan a spus că a înghițit 240 de milioane de dolari: SMR-urile sunt viitorul energiei appeared first on spotmedia.ro.
Înalta Curte amână dosarul lui Dominic Fritz, după ce Curtea de Apel Timișoara l-a declarat incompatibil
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit un nou termen în dosarul în care Dominic Fritz a formulat recurs împotriva Agenţiei Naţionale de Integritate, deşi la Curtea de Apel Timişoara instanţa a decis definitiv că edilul s-a aflat în conflict de interese administrativ.
FOTO: 250 de evrei din Statele Unite, supraviețuitorii Holocaustului maramureșean, vor vizita Sighetul Marmației / 13.000 de evrei din localitate au fost deposedați de case și bunuri în 1944 și trimiși să moară în lagărul Auschwitz-Birkenau
250 de evrei veniți din Brooklyn (SUA), supraviețuitorii Holocaustului maramureșean, au ajuns sâmbătă la Satu Mare, de unde vor pleca să viziteze Sighetul Marmației, de unde populația evreiască a orașului a fost mutată forțat în ghetou în 1944, iar apoi în lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau. „250 de evrei au aterizat în dimineața asta pe aeroportul […] © G4Media.ro.
Casele modulare, tot mai căutate în România. Cât ajunge o locuință de acest tip
Criza imobiliară schimbă regulile. Casele modulare au devenit noua atracţie pentru românii care visează la o locuință de vacanță sau chiar la o casă permanentă, dar vor o variantă accesibilă.
Pîslaru, despre un premier tehnocrat: Dacă depinzi de partide să iei decizii ești premier marionetă
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat, în direct la Digi 24, că un premier tehnocrat poate fi un premier-marionetă. Acesta a explicat diferențele dintre un tehnocrat-marionetă și un real expert și a vorbit și despre cum funcționează, în unele situații, un guvern tehnocrat.
INHGA a transmis o atenționare Cod portocaliu de inundații pentru opt județe. IGSU suplimentează personalul din Argeș, Dâmbovița și Vâlcea
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o avertizare Cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din opt judeţe şi o atenţionare Cod galben pentru 22 de judeţe, valabile de sâmbătă după-amiaza, până duminică la ora 18:00.
Alvaro Arbeloa, anunț despre plecarea de la Real Madrid
Alvaro Arbeloa, antrenorul lui Real Madrid, a declarat că, dacă portughezul Jose Mourinho îl va înlocui pe bancă în sezonul viitor, va fi foarte mulțumit, deoarece îl consideră numărul unu, scrie EFE. ”Am fost foarte clar în ceea ce privește părerea mea despre Mourinho. Ca jucător al său și ca madrilen, Mourinho este numărul unu. … The post Alvaro Arbeloa, anunț despre plecarea de la Real Madrid appeared first on spotmedia.ro.
Ilie Bolojan spune că nu vrea să își bată joc de banii publici
Premierul interimar Ilie Bolojan, aflat la Timișoara, a declarat că este important respectul față de echipele cu care lucrăm. Acesta a afirmat că forma de respect a guvernelor față de cetățeni este aceea de a nu-și bate joc de banii pe care îi colectează de la cetățeni.
România, în căutarea unui Guvern. Ce aduc – bun și rău- pentru leu consultările de luni?
Analiștii estimează că presiunea pe leu se va atenua pe măsură ce situația politică se stabilizează. Orice prelungire a blocajului politic ar menține la cote ridicate costurile de împrumut ale statului.
Final de drum pentru Lewandowski la Barcelona: „A venit ca o stea, pleacă ca o legendă”
Robert Lewandowski va părăsi FC Barcelona la capătul acestui sezon după patru ani petrecuți la gruparea catalană. Atacantul polonez a comunicat decizia în această după-amiază, cu puțin timp mai devreme de mesajul Barcelonei. Campioana Spaniei a făcut anunțul oficial pe platformele de socializare. „A venit ca o vedetă. Pleacă ca o legendă. Mulțumim, Robert Lewandowski, […] © G4Media.ro.
Locul simbolic în care Xi l-a dus pe Trump la Beijing. Putin, printre puţinii lideri care au mai ajuns acolo
Zâmbete și protocol în fața camerelor, avertismente şi paranoia în culise. Donald Trump şi-a încheiat vizita în China fără victorii majore. Casa Albă şi Beijingul nu au ajuns la un consens nici în privința războiului din Iran, nici în cazul independenţei insulei Taiwan. Americanii le vor vinde chinezilor 200 de avioane Boeing, iar Beijingul va avea, în sfârşit, acces la cipuri de ultimă generație. Tensiunea a rămas la cote maxime până la final: serviciile secrete i-au obligat pe oficialii americani să distrugă toată cadourile primite, de teama hackerilor chinezi.
Showing 110821–110832 of 115.503 articles

