Toate articolele
Valeriu Stoica: Este nevoie de redefinirea identităţii politice a PNL/ Mă gândesc la clarificarea doctrinară, la consolidarea culturii organizaţionale/ PNL are nevoie de lideri locali şi naţionali puternici, clarvăzători
Fostul preşedinte al PNL Valeriu Stoica a afirmat că este nevoie de redefinirea identităţii politice a PNL, explicând că se gândeşte la clarificarea doctrinară şi la consolidarea culturii organizaţionale. Valeriu Stoica a declarat că PNL are nevoie de structuri locale şi centrale puternice, dar şi de lideri puternici şi clarvăzători, iar dacă formaţiunea valorifică această şansă, atunci ar putea redeveni partidul de care România are nevoie.
Proiect de lege aflat în dezbatere publică: Monitorizare audio-video şi fără telefon mobil în şcoli
O serie de măsuri privind combaterea fenomenului de violenţă în şcoli, între care monitorizarea audio-video şi interzicerea telefoanelor mobile în timpul orelor, se află în dezbatere publică, la Camera Deputaţilor, fiind prevăzute într-o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului preuniversitar nr.198/2023, transmite Agerpres. Scopul iniţiativei este creşterea siguranţei în mediul şcolar şi combaterea […] © G4Media.ro.
Secretarul general al NATO garantează un răspuns angajat şi devastator al aliaţilor în cazul unui atac
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a garantat vineri, la Helsingborg, angajamentul tuturor aliaţilor, deşi „unii l-au pus la îndoială”, şi a asigurat că răspunsul la un atac asupra Alianţei ar fi unul „devastator”, informează agenția de știri EFE. „Ştiu că unii au pus la îndoială această legătură şi poate chiar au contestat determinarea acestei […] © G4Media.ro.
VIDEO Filmul lui Cristian Mungiu, „Fjord”, inspirat din drama familiei Bodnariu, a devenit subiect controversat la Cannes. Povestea din spatele peliculei
„Fjord”, noul film al regizorului român Cristian Mungiu, a devenit unul dintre cele mai discutate și controversate titluri prezentate la Festivalul de Film de la Cannes,
Cel puțin 5 elevi de la British School of Bucharest, la spital după ce au mâncat la școală
În ultima lună, cel puțin 5 elevi de la British School of Bucharest au ajuns la spital cu probleme digestive. Unul dintre copiii unui om de afaceri a ajuns la ATI. Părinții dau vina pe mâncarea stricată de la școala de top din Ilfov, acolo unde inspectorii ANSVSA au găsit alimente expirate, transmite Mediafax. Inspectorii […] © G4Media.ro.
Oana Gheorghiu acuză o campanie de „intimidare” și „șantaj” împortiva ei: „Este frustrant!”
Vicepremierul României, Oana Gheorghiu, acuză o campanie de „șantaj” împotriva ei, după acuzațiile fostului șef al ADR, Dragoș Vlad.
Două orașe mari ale țării, Cluj-Napoca și Constanța, își sărbătoresc zilele în acest weekend / Unde ne putem distra
În acest sfârșit de săptămână, Cluj-Napoca îmbracă haine de sărbătoare cu festivalul „Zilele Clujului”, ce oferă parade stradale, spectacole cu drone, seri de muzică clasică și un maraton folcloric. În paralel, Sibiul deschide oficial sezonul estival la Lacurile Ocna Sibiului. La malul mării, „Zilele Constanței” sunt celebrate printr-un festival de trei zile axat pe ritmuri […] © G4Media.ro.
„Viața mea e un iad!” Drama care cutremură India: o fostă regină a frumuseții a murit după doar cinci luni de căsnicie. Acuzații grave de crimă, abuz, avort forțat și cereri de zestre
Moartea misterioasă a fostei Miss Pune, Twisha Sharma, a provocat un scandal uriaș în India. Familia acuză soțul și soacra de abuz, cereri de zestre și crimă, în timp ce autoritățile vorbesc despre sinucidere. Cazul a ajuns în atenția CBI și a declanșat o adevărată furtună mediatică.
Alertă în București înainte de concertul lui Max Korzh: Bătaie în Centrul Vechi! Fani ucraineni vs motocicliști români. Poliția a deschis dosar penal
Tensiuni în București înainte de concertul lui Max Korzh de pe Arena Națională. Mai multe persoane, inclusiv fani străini, au fost implicate într-un conflict violent în Centrul Vechi, incident care a necesitat intervenția poliției și jandarmeriei.
British School în vizorul ANSVSA: Cantină închisă și 5 elevi spitalizați din cauza mâncării
În ultima lună, cel puțin 5 elevi de la British School of Bucharest au ajuns la spital cu probleme digestive. Unul dintre copiii unui om de afaceri a ajuns la ATI. Părinții dau vina pe mâncarea stricată de la școala de top din Ilfov, acolo unde inspectorii ANSVSA au găsit alimente expirate.
Avertismentul Franței: Nu mai putem elibera petrol din rezerve fără să știm cât va mai dura războiul din Iran
Franța avertizează că multe ţări nu mai pot elibera petrol din rezervele strategice pentru a calma criza energetică, deoarece nu este clar cât va mai dura războiul din Iran și blocajul Strâmtorii Ormuz.
Miruţă, atac dur la şeful Romarm: „Ocupa ilegal o funcţie. Nu ştie să despartă în silabe ce înseamnă asta”
Radu Miruţă, ministrul interimar al Apărării şi fost ministru al Economiei, a lansat un atac dur la adresa şefului Romarm, Răzvan Pîrcălăbescu, despre care a afirmat că, în timp ce era director la Romarm, era angajat la ARICE, situaţie pe care a calificat-o drept "ilegală, imposibilă". Miruţă a reamintit că a depus la DNA mai multe documente care ar atesta că Pîrcălăbescu a obţinut funcţia de director Romarm, companie de stat aflată în subordinea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, prin "nerespectarea procedurilor legale".
Showing 1039225–1039236 of 1.104.876 articles

