Toate articolele
Aproape 800 de amenzi și zeci de permise reținute în doar trei zile
Polițiștii rutieri sibieni au desfășurat, în perioada 22 – 24 mai, ample acțiuni pentru prevenirea accidentelor și combaterea încălcării legislației rutiere. În urma controalelor, au fost constatate șase infracțiuni la regimul circulației și au fost aplicate peste 799 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 385.000 de lei. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, […] The post Aproape 800 de amenzi și zeci de permise reținute în doar trei zile appeared first on Tribuna – Știri din Sibiu și județ.
Doi cercetători ai ULBS au câștigat prestigioasele burse New Europe College
Doi cercetători ai Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Alin Burlec și Ștefan Baghiu, se numără printre câștigătorii burselor oferite de New Europe College pentru anul universitar 2026–2027. Bursele NEC sunt acordate cercetătorilor postdoctorali și cadrelor universitare din domeniul științelor umaniste și sociale și sunt considerate printre cele mai prestigioase programe academice din România. Institutul New […] The post Doi cercetători ai ULBS au câștigat prestigioasele burse New Europe College appeared first on Tribuna – Știri din Sibiu și județ.
Mediaș: elevi, părinți și profesori au participat la „Supraviețuitori în Labirint”
Zona Greweln din Mediaș a găzduit, la sfârșitul săptămânii trecute, concursul județean „Supraviețuitori în Labirint”, eveniment dedicat în special elevilor de clasa a VIII-a și a IX-a din unitățile de învățământ din nordul județului Sibiu. Competiția a fost organizată de Colegiul Școala Națională de Gaz, în parteneriat cu Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură. […] The post Mediaș: elevi, părinți și profesori au participat la „Supraviețuitori în Labirint” appeared first on Tribuna – Știri din Sibiu și județ.
Un autobuz autonom din Suedia s-a ciocnit de un tramvai chiar în prima zi de folosință
Un autobuz autonom s-a ciocnit cu un tramvai în centrul orașului Goteborg, potrivit Göteborgs-Posten. Accidentul s-a petrecut chiar în prima zi de folosință a autobuzului cu pasageri, potrivit GP. Vehiculul a fost scos din trafic pe măsură ce accidentul este investigat. Autobuzul a fost testat mai multe săptămâni, iar astăzi era prima sa zi la […]
Elevi din Botoșani premiați pentru talentul culinar: desert tradițional apreciat la un concurs regional
Elevii Liceul Tehnologic „Petru Rareș” au obținut rezultate remarcabile la cea de-a doua ediție a concursului „Alimente tradiționale – între moștenire și inovare”, organizat de Facultatea de Inginerie Alimentară – Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava.Competiția, desfășurată pe 22 mai 2026, a reunit liceeni din județele Suceava, Botoșani și Neamț și a pus în valoare gastronomia tradițională reinterpretată prin creativitatea tinerilor.
Rapid s-a înțeles cu Pancu Victor Angelescu a confirmat acordul: „99%” » Antrenorul a reacționat imediat: „Nu știu cum se termină”
Victor Angelescu (41 de ani) a confirmat că Rapid a ajuns la un acord de principiu cu Daniel Pancu (48 de ani). Dacă nu apare o schimbare de ultim moment, tehnicianul ar urma să preia banca giuleștenilor din stagiunea 2026-2027, în locul lui Constantin Gâlcă (54 de ani).
FOTO | Coadă imensă de tramvaie pe Bd. Regina Maria. S-a stricat macazul, liniile 21 și 32, blocate. STB anunță autobuze-navetă
În urmă cu puțin timă, STB a transmis că liniile 23 și 32 sunt blocate în zona Bd. Regina Maria – Str. 11 Iunie, pe sensul spre Piața Unirii. Situația este din cauza unor deficiențe […] Articolul FOTO | Coadă imensă de tramvaie pe Bd. Regina Maria. S-a stricat macazul, liniile 21 și 32, blocate. STB anunță autobuze-navetă apare prima dată în B365.
Copil de 10 ani, atacat extrem de violent de un câine, în Cluj. I-a provocat leziuni grave: deget secționat, multiple plăgi la cap și pe corp
Copil de 10 ani, atacat de un câine de talie mare într-o localitate din Cluj. A fost deschis dosar penalUn incident grav a avut loc azi, 25 mai, în jurul orei 13:15, în zona localității Năoiu, comuna Cămărașu, județul Cluj, unde un copil în vârstă de 10 ani ar fi fost atacat de un câine de talie mare.Potrivit…
Drumurile din Sibiu au devenit piste de curse: radarul a făcut prăpăd în trafic
În weekend, polițiștii rutieri din Sibiu au desfășurat ample acțiuni pentru prevenirea și combaterea abaterilor de la legislația rutieră, iar bilanțul este unul alarmant: aproape 800 de sancțiuni aplicate și zeci de șoferi rămași fără permis. În doar trei zile, oamenii legii au constatat 6 infracțiuni la regimul circulației, au reținut 26 de permise de […] Articolul Drumurile din Sibiu au devenit piste de curse: radarul a făcut prăpăd în trafic apare prima dată în Sibiu 100.
Banca Transilvania surprinde cu un profit urias Milioane de romani au conturi aici
Doar banca a contribuit cu aproximativ 950 milioane de lei la profitul total al Grupului Financiar Banca Transilvania ceea ce reprezinta o crestere de 256 comparativ cu primul trimestru din 2025Rezultatele vin intr-un context in care sectorul bancar continua sa beneficieze de dobanzi ridicate creditare activa si consum in crestere chiar daca economia incetineste treptatActivele grupului au ajuns la 227 miliarde lei iar banca se apropie rapid de pragul de 5 milioane de clienti activi In primele... citeste in continuare
8 recomandări pentru o alimentație echilibrată în cazul persoanelor cu diabet
Diabetul zaharat îți schimbă rutina zilnică, inclusiv felul în care alegi alimentele. Glicemia (nivelul zahărului din sânge) reacționează direct la ceea ce pui în farfurie, iar variațiile mari pot favoriza complicații cardiovasculare, renale sau neurologice.
Investitorii români au acces la capital privat instituțional printr-o companie de investiții din Budapesta, listată pe SeedBlink
Platforma românească de investiții private SeedBlink anunță, printr-un comunicat transmis, luni, comunității antreprenoriale StartupCafe.ro, lansarea unei runde publice pentru O3 Partners, o companie de investiții listată la Bursa din Budapesta. Compania, în loc să investească direct, cumpără participații în managerii de fonduri, consilierii de investiții și firmele de private equity care administrează strategiile de investiții....
Showing 1038085–1038096 of 1.122.692 articles

