Sari la conținut

Site

Ediții

Toate articolele

politică

CNAIR a desemnat o asociere româno-ucraineană pentru execuţia primilor 43 km ai Drumului Expres Suceava–Siret, în prelungirea A7

Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, anunţă că, vineri, au fost semnate contractele pentru proiectarea şi execuţia primelor două loturi ale Drumului Expres Suceava–Siret, în valoare totală de 3,72 miliarde lei (fără TVA), cu asocierea româno-ucraineană Far Foundation SRL – Automagistral Pivden SRL – Lincor Trans SRL. Contractele vizează Lotul 1 (Suceava–Dărmăneşti) – 18,6 km, care are alocată o sumă de 2,09 miliarde lei (fără TVA) şi presupune 9 luni proiectare, 24 de luni execuţie.

via News.ro
politică

Fondul Proprietatea, pe pierdere în primul trimestru din 2026. Modificările preţului acţiunilor Alro, hotărâtoare

Fondul Proprietatea a raportat pierderi de 10,9 milioane de lei după primele trei luni din 2026, faţă de 2 4 milioane lei în perioada similară din 2025, potrivit raportul trimestrial al FP. Rezultatele financiare ale FP, atât pentru T1 2026, cât şi pentru T1 2025 sunt legate în principal de modificările preţului acţiunilor Alro SA, după cum se precizează în document.

via News.ro
politică

Nawrocki vrea să-i retragă lui Zelenski ”Ordinul Vulturul Alb”, cea mai înaltă distincţie poloneză, după ce acesta a denumit o unitate militară UPA, o organizaţie naţionalistă ucraineană acuzată de masacrarea unor polonezi în al Doilea Război Mondial

Preşedintele naţionalist polonez Karol Nawrocki propune vineri să-i retragă omologului său ucrainean Volodimir Zelenski cea mai înaltă distincţie poloneză, după ce acesta a dat unei unităţi militare numele organizaţiei naţionaliste ucrainene UPA, acuzată de masacrarea unor polonezi în al Doilea Război Mondial, relatează AFP.

via News.ro
economie

Autostrada Unirii A8 avansează. CNIR a semnat un contract de aproape 4 miliarde de lei pentru centura de nord a Iașului

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a semnat contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului 3 al Autostrăzii Unirii A8, segmentul Lețcani (DN28) – DN24 (Iași). Contractul, finanțat prin Programul SAFE, are o valoare de 3,93 miliarde de lei, fără TVA, și va fi realizat de compania spaniolă FCC Construccion. Noul sector de autostradă va funcționa […]

via Capital
sport

Fostul antrenor din Superliga și-a anunțat decizia

Mihai Teja, fostul antrenor de la Metaloglobus, e hotărât să nu mai preia echipe cu probleme financiare, după ce în ultimii ani a mai lucrat și la Gaz Metan, Voluntari și Poli Iași. Teja a părăsit-o în martie pe Mataloglobus, după 33 de meciuri pe banca formației bucureștene: 29 în Superliga și 4 în play-out. A obținut prima victorie din istoria clubului în prima divizie, 2-1 cu FCSB. ...

via Gazeta Sporturilor
economie

Industria auto globală intră în declin. Vânzări în scădere pe piețele internaționale majore

Industria auto globală traversează o perioadă de corecție marcată de scăderi ale vânzărilor pe piețele internaționale, presiuni în segmentele cheie de consum și diferențe majore de performanță între regiuni, în timp ce producătorii auto precum Toyota, Honda, Nissan, Ford și Porsche raportează declinuri ale livrărilor, influențate de cererea în scădere din piețe importante precum China, […]

via Capital
sport

Victor Pițurcă a criticat vehement deciziile lui Mirel Rădoi: „Greșeli în lanț, nu înțeleg”

Victor Pițurcă (70 de ani), fostul selecționer al naționalei României, a comentat deciziile lui Mirel Rădoi (45 de ani) din sezonul proaspăt încheiat. Pițurcă, care l-a avut elev pe Rădoi atât la Steaua, cât și la naționala României, consideră că antrenorul a comis o greșeală foarte mare când a decis să o părăsească pe Universitatea Craiova la jumătatea sezonului. ...

via Gazeta Sporturilor
politică

Lidl a anunțat o nouă facilitate pentru clienții din București și Ilfov începând de ieri

Lanțul de magazine transmite că începând de joi, 28 mai, funcționalitatea Scan & Go din aplicația Lidl Plus devine disponibilă în toate magazinele Lidl din București și județul Ilfov, potrivit unui comunicat de presă al companiei. Prin această funcționabilitate, „clienții Lidl pot scana produsele cu telefonul mobil, pe măsură ce le aleg de la raft. …

via HotNews

Showing 1036309–1036320 of 1.157.345 articles