Toate articolele
Taïwanul afirmă că este o naţiune „independentă”, după avertismentul lui Trump
Guvernul din Taiwan a afirmat sâmbătă, că insula este o naţiune „independentă”, ca răspuns la declaraţiile preşedintelui american Donald Trump, care l-a avertizat împotriva oricărei proclamări de independenţă ce ar putea declanşa un război cu Beijingul, informează AFP.
Afaceri de la zero. Crina şi Geo Dobre, soţ şi soţie, au pornit Măslinescu, o „cramă“ de ulei de măsline, au strâns în portofoliu peste 150 de uleiuri de la producători din opt ţări, iar anul acesta deschid şi primul magazin fizic, în Promenada
Nevoia de a găsi un ulei de măsline bun, pe placul lor, a fost cea de la care au pornit, în urmă cu circa opt ani, soţii Dobre. Au luat la pas Italia, s-au îndrăgostit de uleiul de măsline produs acolo şi au vrut să îl aducă mai aproape de români prin proiectul Măslinescu, o „cramă“ de ulei de măsline pe care au deschis-o în Mogoşoaia, în 2023.
O imagine fascinantă: cum se vede o eclipsă de Soare de pe Lună?
Dacă îți plac eclipsele de Soare și spațiul cosmic, sigur îți vor plăcea eclipsele de Soare fotografiate din spațiul cosmic.
Șeful Jandarmeriei Brăila scapă de răspunderea penală. DNA a clasat dosarul
DNA a clasat dosarul șefului Jandarmeriei Brăila, colonelul Albăceanu, acuzat că gestiona afaceri paralele cu fast-food-uri și muncitori nepalezi. The post Șeful Jandarmeriei Brăila scapă de răspunderea penală. DNA a clasat dosarul appeared first on Cotidianul RO.
Fanii lui Dinamo s-au împărțit înaintea derby-ului cu CFR din cauza noii sigle
Au fost tensiuni la clubul din ”Ștefan cel Mare” ca urmare a apariției noii sigle.
Meseriile care vor prospera în era inteligenței artificiale : Specialiștii spun că acestea vor deveni esențiale
În timp ce inteligența artificială transformă rapid piața muncii, liderii din industrie susțin că unele dintre cele mai bine plătite și căutate profesii ale viitorului ar putea să nu fie cele din programare sau dezvoltare software.
Trump avertizează Taiwanul împotriva oricărei declaraţii de independenţă / Taipeiul afirmă că e o „naţiune independentă”
Donald Trump a avertizat vineri Taiwanul împotriva oricărei declaraţii de independenţă după ce preşedintele chinez Xi Jinping i-a transmis un mesaj de o rară fermitate, dar insula a reafirmat sâmbătă că este o naţiune „independentă” şi că poziţia SUA nu s-a schimbat, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres. Preşedintele american a făcut aceste […] © G4Media.ro.
Erling Haaland îşi va face debutul ca actor într-un lungmetraj de animaţie. El îşi va împrumuta vocea unui viking numit Haaland
Atacantul echipei Manchester City, Erling Haaland, îşi va face debutul ca actor într-un lungmetraj de animaţie, interpretând vocea unui viking – numit Haaland.
Românii care au venit în Italia au muncit până și-au rupt spatele. Copiii lor vor salarii mari din prima, dar fug la primul disconfort
Tinerii români din Italia din ziua de azi nu mai au chef de muncă. E una dintre cele mai repetate fraze din ultimii ani, o auzim în fabrici, în baruri, în spitale, în grupurile de români din Italia și chiar la mesele de familie.
Edi Iordănescu o spune prima oară după Euro 2024: „Vă dau 3 nume. Am fost într-o situație ingrată”
La podcastul GSP „2 la 1”, Edi Iordănescu, 47 de ani, a numit 3 jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Campionatul European 2024. „Cu siguranță că am făcut greșeli. Voi mai face. Sper să mă dezvolt în carieră, sper să limitez din ce în ce mai mult greșelile și să le fac cât mai puțin simțite, să impacteze cât mai puțin activitatea și echipa. Dar nu există muncă fără greșeală. ...
Expoziția „Insectarium” – un nou eveniment la Muzeul Național de Artă Timișoara
Muzeul Național de Artă Timișoara continuă programul „Sezon de Grafică la MNArT” cu expoziția „Insectarium”, un demers artistic dedicat explorării universului sensibil și fascinant al insectelor, prin intermediul practicilor grafice contemporane.
Showing 102997–103008 of 106.881 articles

