Sari la conținut

Site

Ediții

Toate articolele

social

Credincioși impresionați până la lacrimi de o poezie a Sfântului Ioan Iacob și recitată de episcopul Macarie la Mănăstirea Neamț

Incinta Seminarului Veniamin Costache de la Mănăstirea Neamț a fost locul unde înalți prelați și credincioși au participat miercuri, 5 august 2026, la prăznuirea Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, manifestare cuprinsă în calendarul Zilele Sfinților Nemțeni. Au fost prezenți aproximativ 1.500 de pelerini, care au asistat la slujbele ce-au durat peste 6 ore. Acestea au [...] The post Credincioși impresionați până la lacrimi de o poezie a Sfântului Ioan Iacob și recitată de episcopul Macarie la Mănăstirea Neamț appeared first on Stiri Neamt.

via Mesagerul de Neamt
social

Trump neagă că SUA se confruntă cu un deficit de armament și susține că persoanele care au divulgat informații sunt „vânate”: „Vom cere pedepse lungi cu închisoarea”

Președintele american Donald Trump a respins informațiile potrivit cărora Statele Unite s-ar confrunta cu o lipsă de armament și a mai spus, într-o postare pe rețeaua Truth Social, că administrația sa va solicita „pedepse lungi cu închisoarea” pentru persoanele suspectate că au divulgat informații. „Statele Unite au cantități uriașe de armament, în special de anumite […]

via Alephnews
social

Trafic rutier pe DN1 Otopeni–Ploiești, în zona Tâncăbești. Aterizează un elicopter SMURD

Joi după-amiază, 6 august 2026, traficul rutier este oprit temporar pe DN1, pe sensul Otopeni–Ploiești, în zona localității Tâncăbești, județul Ilfov. Motivul este aterizarea unui elicopter SMURD care va prelua o victimă a unui accident rutier, anunță Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. O persoană a fost rănită după ce motocicleta pe […] Articolul Trafic rutier pe DN1 Otopeni–Ploiești, în zona Tâncăbești. Aterizează un elicopter SMURD apare prima dată în Observatorul Prahovean.

via Observatorulph
politică

Două azi, două mâine: de ce barjele nu sunt scufundate toate odată în Dunăre? Explicația autorităților

Autoritățile au demarat o intervenție specială pe Dunăre, în zona brațului Bala, unde patru barje încărcate cu rocă urmează să fie scufundate controlat pentru a contribui la creșterea debitului de apă către Centrala Nucleară de la Cernavodă. Primele două nave sunt programate să fie coborâte în apă joi, iar celelalte două vineri, după o soluție […] The post Două azi, două mâine: de ce barjele nu sunt scufundate toate odată în Dunăre? Explicația autorităților appeared first on Puterea.ro.

via Puterea
social

Mișcarea lansată de Călin Georgescu ia amploare în România: primele semne că românii îi ascultă îndemnurile pe care le face la târgurile dumincale. Tot mai mulți români îșl fac cumpărături de la micii producători

Călin Georgescu e văzut tot mai des prin piețele și târgurile unde micii producători își vând produsele. Pe lângă mesajele politice pe care le lansează în discursurile sale, Georgescu îi îndeamnă des pe români să cumpere de la acești mici producători, țărani, tocmai pentru a încuraja economia de bază și viața la țară.

via ActiveNews
social

Alegeri SUA 2028. Donald Trump şi-a ales succesorul: J.D. Vance este preferat lui Marco Rubio

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, le-a declarat recent unor donatori, într-o întâlnire privată desfășurată în Biroul Oval, că își dorește ca vicepreședintele JD Vance să câștige alegerile prezidențiale din 2028, deși surse din anturajul prezidențial susțin că Trump nu și-a ales un favorit. Articolul Alegeri SUA 2028. Donald Trump şi-a ales succesorul: J.D. Vance este preferat lui Marco Rubio apare prima dată în Romania TV.

via Romaniatv
social

Carmen Șerban, momente şocante pe o stradă din București. A intrat cu mașina într-o groapă: „Nu știu cum am ieșit” VIDEO

Carmen Șerban a trecut prin clipe de panică în timp ce se afla la volan, după ce autoturismul său a intrat într-o groapă apărută pe Strada Știrbei Vodă din București. Articolul Carmen Șerban, momente şocante pe o stradă din București. A intrat cu mașina într-o groapă: „Nu știu cum am ieșit” VIDEO apare prima dată în Romania TV.

via Romaniatv
social

Amprente vechi de 1,4 milioane de ani dezvăluie o rudă uriașă a omului

O serie de urme fosilizate, vechi de aproximativ 1,4 milioane de ani, oferă o perspectivă fascinantă asupra vieții homininilor din Pleistocenul timpuriu. Descoperite pe malul unui străvechi lac din nordul Keniei, amprentele indică faptul că […] Articolul Amprente vechi de 1,4 milioane de ani dezvăluie o rudă uriașă a omului apare prima dată în Descopera.

via Descopera

Showing 9829–9840 of 675.122 articles