Toate articolele
Europa, lovită din mai multe direcții: bursele pică, scumpiri în lanț pentru români
Scăderile de pe bursele europene arată că investitorii se tem de o perioadă economică mai dificilă, cu inflație ridicată, dobânzi mari și instabilitate politică, ceea ce poate duce în timp la credite mai scumpe și noi scumpiri pentru populație. The post Europa, lovită din mai multe direcții: bursele pică, scumpiri în lanț pentru români appeared first on Cotidianul RO.
Cum funcţiona reţeaua procurorilor de la Constanţa – influenţă la toate nivelurile locale, ameninţări cu dosare penale pentru bani şi foloase necuvenite de la mii de euro, la organe de ied – referat
Cei doi procurori din Constanţa - Teodor Niţă şi Gigi Valentin Ştefan (fostul şef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa) - au fost reţinuţi pentru 24 de ore de Parchetul General, apoi arestaţi preventiv pentru 30 de zile (15 mai – 13 iunie 2026), după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis propunerea de arestare. Procurorii sunt acuzaţi de trafic de influenţă în formă continuată şi instigare la abuz în serviciu, într-un dosar care vizează o reţea de corupţie în care dosarele penale ar fi fost folosite ca instrumente de presiune pentru obţinerea de foloase necuvenite. La percheziţii au fost găsiţi aproximativ 100.000 de euro în biroul lui Gigi Valentin Ştefan şi alţi 30.000 de euro în maşina sa, iar anchetatorii susţin că sume de ordinul a peste 170.000 de euro au fost primite ca mită pentru soluţionarea favorabilă a dosarelor. Referatul de arestare intrat în posesia News.ro arată cum funcţiona justiţia constănţeană.
Guvernul american l-ar putea inculpa pe fostul preşedinte cubanez Raul Castro, în vârstă de 94 de ani. Care sunt acuzaţiile
Departamentul de Justiție american plănuieşte să-l pună sub acuzare pe liderul cubanez Raul Castro, în vârstă de 94 de ani, pentru doborârea a două avioane în anul 1996. Acuzațiile, care ar trebui aprobate de...
O fotografă a dezvăluit secretele sezonului lealelor din Olanda și a explicat care este cel mai bun moment pentru o vacanță acolo
Nienke Panis-Ringersma, olandeză pasionată de fotografie, a transformat dragostea pentru lalele în carieră. În fiecare primăvară, ea explorează cele mai frumoase locuri unde aceste flori celebre înfloresc în Olanda. Iată cele mai bune experiențe pentru a descoperi sezonul lalelelor, conform BBC. Laleaua, simbolul Olandei Imaginea câmpiilor olandeze acoperite de lalele colorate este un simbol recunoscut […]
De pe Broadway la București, Shrek Musicalul revine pe scena ONB de Ziua Copilului. Horia Brenciu, în rolul căpcăunului simpatic
Shrek, una dintre cele mai faimoase și emoționante povești din toate timpurile, câștigătoare a premiului Oscar pentru cel mai bun film animat, revine sub forma musicalului Shrek, pe scena Operei Naționale București pe 3 și 4 iunie, ora 18:30.
Adrian Popa nu s-a ferit să vorbească despre problemele de la Steaua: „Aproap toți sunt la final de contract”
Adrian Popa (37 de ani), jucătorul Stelei, a vorbit după ultima partidă pe care „militarii” au jucat-o în acest sezon din Liga 2, înfrângere în Ghencea cu 2-4 în fața lui FC Voluntari. „Motoreta” s-a declarat dezamăgit de situația prin care trece Steaua, atât din cauza faptului că nici acum nu s-a rezolvat problema dreptului de promovare în Superligă, dar și că doi doi jucători mai au contracte valabile în sezonul viitor. ...
Ce spune Cătălin Botezatu despre participarea la Asia Express. Cât de pregătit ar fi designerul pentru show: „Faci foamea”
Numeroase vedete din România sunt tentate să participe la show-uri de aventură și supraviețuire pentru a-și testa limitele, rezistența fizică și capacitatea de adaptare în condiții extreme. Astfel că emisiuni precum Asia Express sau Survivor […]
Cine poate primi locuință socială în 2026. Condițiile din România și marile state europene
Locuințe sociale în România în 2026 Accesul la locuințe sociale în România rămâne un mecanism esențial de protecție pentru persoanele cu venituri reduse și pentru grupurile vulnerabile. Sistemul este reglementat în continuare de Legea locuinței nr. 114/1996, cu modificările și normele de aplicare stabilite de autoritățile administrației publice locale. Locuințele sociale sunt spații de locuit […]
Sute de drumuri din Ungaria ar putea fi contaminate cu azbest
Sute de drumuri din vestul Ungariei ar putea fi contaminate cu azbest, după ce testele au arătat că peste 300 de zone au fost acoperite cu pietriș care conține acest material periculos. În Europa nu există, în pr...
e-Factura devine obligatorie, din 1 iunie 2026, pentru tot mai mulți români. Sunt amenzi de până la 10.000 lei. Care sunt noile categorii vizate
Persoanele fizice care desfășoară activități economice și se identifică fiscal prin CNP vor fi obligate, începând cu 1 iunie 2026, să utilizeze sistemul național RO e-Factura pentru emiterea facturilor. Măsura, anunțată de Administrația Finanțelor Publice, vizează contribuabilii care livrează bunuri sau prestează servicii fără a fi organizați ca PFA sau SRL, anunță publicația Ebihoreanul.ro. Lista […]
Final de drum pentru Daniel Oprița: „A fost ultimul meu meci la Steaua!”
După eșecul cu FC Voluntari, scor 2-4, Daniel Oprița (44 de ani) a spus că acesta a fost ultimul său meci pe banca Stelei. După 7 ani pe banca Stelei, mandatul lui Daniel Oprița a ajuns la final, în condițiile în care contractul antrenorului urmează să expire pe 30 iunie. Tehnicianul nu ia în calcul o prelungire, din moment ce Steaua este în continuare fără drept de promovare, dar și din cauza altor probleme cu care s-a confruntat. ...
WhatsApp va introduce conversații „incognito” cu Meta AI. Ce se va întâmpla cu mesajele
Meta a anunțat miercuri că introduce posibilitatea de a începe conversații „incognito” cu chatbotul său Meta AI în WhatsApp. Compania spune că aceste conversații vor fi procesate într-un mediu securizat și nu vor putea fi văzute de nimeni.
Showing 90649–90660 of 95.503 articles

