Sari la conținut

Site

Ediții

Toate articolele

social

Cum au ajuns cabinele foto nelipsite de la evenimente: Povestea unui business din Oradea care împlinește 10 ani (FOTO/VIDEO)

Acum un deceniu, serviciile de tip „photobooth” erau încă o noutate la nunțile, botezurile și petrecerile din Bihor. Pentru mulți invitați, ideea unui colț foto amenajat la eveniment, unde pozele se făceau și se printau pe loc, era ceva nou. Între timp, astfel de servicii au ajuns să fie cerute la tot mai multe evenimente, iar The Photobooth, un business pornit în Oradea, împlinește anul acesta 10 ani de activitate.

via Bihoreanul
politică

Procurorii Teodor Niţă şi Gigi Valentin Ştefan, reţinuţi pentru 24 de ore. Avocatul anunţă contestaţie la ÎCCJ

Procurorii Teodor Niţă şi Gigi Valentin Ştefan de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa au fost reţinuţi pentru 24 de ore de către procurorii de la Parchetul General. Ei au fost aduşi, în cursul serii de joi, la Parchetul General pentru a fi audiaţi. Teodor Niță este acuzat de instigare la abuz în serviciu pentru o presupusă intervenție pe lângă un ofițer ISU. Gigi Valentin Ștefan este acuzat de trafic de influență, fiind suspectat că ar fi primit circa 170.000 de euro pentru intervenții în dosare.

via Digi24
politică

Mișcare-surpriză anunțată de Digi. A făcut primul pas ca să intre pe piața din Marea Britanie. Probleme serioase însă în Belgia

Cel mai mare operator de cablu și unul dintre principalii jucători de pe piața de telecomunicații din România anunță că a achiziționat pachetul majoritar al unei companii din Marea Britanie. ”Pe parcursul trimestrului, am făcut, de asemenea, primii pași operaționali către intrarea pe piața din Regatul Unit, confirmând în continuare ambiția DIGI de a-și consolida …

via HotNews
sport

Motorola lansează „Jugamos”, campania globală de fotbal cu J Balvin

Motorola lansează Jugamos, următorul capitol al campaniei globale Football Is Calling, care celebrează cultura fotbalului ca formă puternică de creativitate, identitate și exprimare de sine pe cea mai mare scenă sportivă a lumii. O dată la patru ani, FIFA World Cup transformă viața de zi cu zi la nivel global. Programul de somn se schimbă, rutina este dată peste cap, iar miliarde de oameni urmăresc aceeași pasiune. ...

via Gazeta Sporturilor
social

Românii au găsit cardul de credit cu cea mai mică dobândă din România. Se obține în 2 minute, 100% online

Foto: librabank.ro Cea mai mică dobândă de pe piață, într-o perioadă în care românii se uită tot mai atent la costurile pe care le au și aleg tot mai des soluțiile oferite de bănci pentru achiziții importante sau cheltuieli neprevăzute. O variantă la îndemână este cardul de credit, iar pentru cei preocupați de nivelul dobânzii, […]

via Libertatea

Showing 87817–87828 of 88.470 articles