Toate articolele
Nicușor Dan spune că Franța s-a oferit să ajute România cu echipamente pentru securitatea la Marea Neagră
Președintele Nicușor Dan a declarat vineri seară, la finalul reuniunii Consiliului European de la Bruxelles, că Franța s-a oferit să ajute România cu echipamente necesare pentru consolidarea securității la Marea Neagră, după o serie de incidente în Marea Neagră în care nave comerciale au fost lovite de drone. Șeful statului a spus că România a […]
MINUNE: Încep lucrările la Oncologie
O adevărată minune e pe punctul de a se produce: a fost dat ordinul de începere a lucrărilor la Secția Oncologie. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa. Care a spus că a primit recent această veste de la reprezentanții Companiei Naționale de Investiții, instituție prin care se derulează proiectul. Așa […] Articolul MINUNE: Încep lucrările la Oncologie apare prima dată în Monitorul de Neamț.
Peste 2.300 de dosare penale soluționate de procurorii din circumscripția Parchetului Curții de Apel Constanța, în luna septembrie
Parchetele din circumscripția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța au soluționat 2.375 de dosare penale în luna septembrie 2026, potrivit [...]
Campania ”Sănătatea nu are vârstă”, la Pitești!
Piteștiul a fost ieri gazdă pentru o nouă etapă a Campaniei Naționale “Sănătatea nu are vârstă”, inițiată de Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, fondată și condusă de dr. Alexandra_Dobre. Este a doua ediție a Campaniei care reunește reprezentanți ai instituțiilor publice și specialiști din domeniul medical și social și care aduc în atenție, într-un […] The post Campania ”Sănătatea nu are vârstă”, la Pitești! appeared first on Criterii.ro.
Regula de aur în politica românească: Spui că tai cheltuielile, dar nu te apuci să le tai!
Bine-ați venit pe canalul oficial Starea Nației, alături de Dragoș Pătraru & friends. ___ Într-o lume în care presa are destule momente în care se abate de la statutul de câine de pază al democrației, lucrurile trebuie rezolvate tot din interiorul breslei. Astfel de emisiuni, care să sancționeze deopotrivă derapajele politicienilor și ale presei, pot […] The post Regula de aur în politica românească: Spui că tai cheltuielile, dar nu te apuci să le tai! appeared first on Atitudinea | Stiri OnLine.
Concluziile Consiliului European de toamnă. Nicușor Dan: Au fost cinci teme de discuție. Despre disputa privind viitorul buget al UE: „Se vede o cale de ieșire”
Președintele Nicușor Dan a prezentat concluziile Consiliului European de toamnă, un summit în cadrul căruia liderii europeni au discutat mai multe teme importante, printre care negocierile privind bugetul multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034, aderarea Republicii Moldova, competitivitatea economiei europene și securitatea regională. România susține prețuri mai mici la energie și reducerea birocrației Liderii […] The post Concluziile Consiliului European de toamnă. Nicușor Dan: Au fost cinci teme de discuție. Despre disputa privind viitorul buget al UE: „Se vede o cale de ieșire
Cazuri abuz sexual copii – retraumatizarea în anchetă și soluția Barnahus
Linia de raportare Esc_ABUZ a înregistrat în 2025 peste 50.000 de sesizări privind materiale de abuz sexual asupra copiilor, față
Teatrul de Păpuși Prichindel participă la cea de-a doua ediție a Bienalei de Scenografie, organizată de Centrul Român OISTAT
COMUNICAT DE PRESĂ Teatrul de Păpuși Prichindel este onorat să participe la cea de-a doua ediție a Bienalei de Scenografie,
Festivalul Național de Teatru – gong inaugural!
Zece zile de spectacole, întâlniri și experiențe […]perfect umane Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (FNT) începe pe 16 octombrie, în Capitală, prezentând publicului, timp de zece zile (16–25 octombrie), spectacole și diverse evenimente conexe, desfășurate sub tema „[…]perfect uman”. Acest important eveniment dedicat creației teatrale din România, care are loc în…
Investiție majoră în apă și canalizare într-o comună de munte din Alba: În ce stadiu este proiectul
Investiție majoră în apă și canalizare într-o comună de munte din Alba: În ce stadiu este proiectul Investiție majoră în apă și canalizare într-o comună de munte din Alba: În ce stadiu este proiectul Primăria Comunei Ciuruleasa, din zona de munte a județului Alba, pregătește atribuirea unui contract de execuție pentru înființarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare. Valoarea estimată este de 8.645.144,83 lei fără TVA, iar ofertele pot fi depuse […] Investiție majoră în apă și canalizare într-o comună de munte din Alba: În ce stadiu este proiectul
Nicușor Dan: România cere prețuri mai mici la energie pentru companii și cetățeni. Bucureștiul susține un buget mai mare al UE pentru 2028-2034
Președintele Nicușor Dan a declarat, vineri seară, după o reuniune a Consiliului European, că România susține protejarea industriei și reducerea costurilor cu energia, în dezbaterea europeană privind competitivitatea. Bucureștiul se numără și printre susținătorii unui buget mai ambițios al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034, în condițiile în care statele membre au poziții diferite privind nivelul […]
USR va vota împotriva învestirii Guvernului Luca Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu, relatează Agerpres. Formațiunea a anunțat că va continua activitatea politică din opoziție și a criticat formula de majoritate parlamentară pe care se bazează viitorul Executiv.
Showing 757–768 of 1.212.097 articles

