Sari la conținut

Site

Ediții

Toate articolele

social

Am scăpat de “junk” doar pe hârtie. În realitate, suntem în “junk”. România se împrumută la cele mai mari dobânzi din UE. Albania, țară non-UE, se împrumută mai ieftin ca noi. Un fost premier și un analist titrat avertizează, după evaluarea Fitch: să nu d

Agenția de rating internațional Fitch și-a revizuit decizia privind ratingul suveran al României, țara noastră scăpând la limită de retrogradarea la categoria junk. Acest succes este însă doar aparent. Chiar dacă România își menține ratingul BBB-, noi suntem de fapt în junk, dacă luăm în calcul dobânzile uriașe la care ne împrumutăm pe piețele externe, avertizează specialiștii. România are, de departe, cele mai mari costuri de împrumut dintre statele vecine din UE, ba chiar și față de țări precum Albania. Practic, ne împrumutăm la categoria „junk”, deși am scăpat de retrogradarea Fitch. Cel mai utilizat indicator pentru costul de împrumut al

via Ph-online
social

FOTO VIDEO Paralela45 accelerează extinderea în centre comerciale. A noua agenție din ultimele șapte luni se deschide în AFI Cotroceni

     Turiștii preferă tot mai des să beneficieze de consultanță de specialitate în spații ușor accesibile, integrate în rutina lor zilnică. Astfel,  Paralela45 a deeschis o nouă agenție în AFI Cotroceni, a treia din București după cele din Băneasa Shopping City și ParkLake Shopping City.  Din decembrie 2025, Paralela45 a inaugurat nouă agenții în […]

via Info Press
social

Online-ul ne dă din ce în ce mai multă bătaie de cap

Poliția Română avertizează asupra unei noi campanii de fraudă online, în care infractorii folosesc în mod fraudulos identitatea Poliției Române și a altor instituții publice pentru a determina cetățenii să efectueze plăți și să divulge date personale sau bancare, informează Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR). Potrivit unui comunicat de presă, în ultima perioadă autoritățile […]

via Viitorul Ilfovean
social

Stare de alertă energetică în România: Ședință de urgență convocată de Ministerul Energiei

România se confruntă cu un consum foarte mare de energie din cauza temperaturilor extreme. Pentru a evita probleme în alimentarea cu electricitate, autoritățile au convocat o ședință de urgență cu reprezentanții marilor companii și ai sistemului energetic, pentru a lua măsuri care să mențină rețeaua în funcțiune. Ministerul Energiei a convocat o ședință de urgență … Articolul Stare de alertă energetică în România: Ședință de urgență convocată de Ministerul Energiei apare prima dată în Gorj Tv.

via Gorj TV
social

Canicula continuă în toată țara: Temperaturi de până la 37 de grade

Luna august începe cu temperaturi foarte ridicate în aproape toată țara. Meteorologii anunță că vremea va rămâne caniculară în următoarele zile, iar disconfortul termic va fi accentuat, în special în sudul și vestul României. România intră într-o nouă perioadă cu temperaturi foarte ridicate. Potrivit prognozelor, un val de aer tropical va aduce caniculă în cea … Articolul Canicula continuă în toată țara: Temperaturi de până la 37 de grade apare prima dată în Gorj Tv.

via Gorj TV
social

Eurodeputatul Maria Grapini, mesaj de Ziua Timișoarei: “Să fim buni timișoreni, buni români, patrioți, cu toții! Să ne respectăm valorile, tradiția și cultura românească! Timișoara merită mai mult respect și o mai bună administrare!”

De Ziua Timișoarei, la ceas aniversar, europarlamentarul și președintele BPN al PUSL, Maria Grapini a transmis un mesaj locuitorilor municipiului Timișoara: „ Ca om care s-a format pe plan profesional și familial în acest oraș deosebit, mi-aș fi dorit ca, de Ziua Timișoarei, în 2026, să nu mai avem oameni care își duc zilele cu […] The post Eurodeputatul Maria Grapini, mesaj de Ziua Timișoarei: “Să fim buni timișoreni, buni români, patrioți, cu toții! Să ne respectăm valorile, tradiția și cultura românească! Timișoara merită mai mult respect și o mai bună administra

via Ziua de Vest
social

Canicula poate agrava bolile respiratorii la copii. Temperaturile ridicate pot duce la exacerbarea simptomelor

Temperaturile extrem de ridicate din aceste zile reprezintă un risc major pentru copiii care suferă de astm bronșic, fibroză chistică sau alte afecțiuni respiratorii cronice. Acestea favorizează deshidratarea, ceea ce face ca secrețiile din căile respiratorii să devină mai vâscoase și mai greu de eliminat. Pentru copiii cu boli pulmonare cronice, acest lucru poate însemna […] The post Canicula poate agrava bolile respiratorii la copii. Temperaturile ridicate pot duce la exacerbarea simptomelor appeared first on Ziua de Vest.

via Ziua de Vest
social

Interceptări DNA. Cum ar fi fost pregătită deturnarea banilor din programul SAFE la Uzina Mecanică București

Noi detalii din dosarul instrumentat de DNA în care sunt vizați conducerea Uzinei Mecanice București și omul de afaceri Marian Voinea indică faptul că, pe lângă presupusele fapte de corupție investigate deja, existau discuții privind accesarea fondurilor europene din programul SAFE. Potrivit unor interceptări publicate de Gândul, o conversație purtată între Marian Voinea și unul […]

via Sursa Zilei
social

Cartel Alfa cere intervenția DNA și DIICOT în cazul închiderii centralelor pe cărbune

Confederația sindicală Cartel Alfa solicită DNA și DIICOT să verifice modul în care a fost decisă închiderea accelerată a centralelor pe cărbune, susținând că măsura ar putea pune în pericol securitatea energetică a României. Potrivit organizației, renunțarea la capacitățile pe cărbune înainte ca sursele de înlocuire să fie funcționale creează o vulnerabilitate majoră pentru sistemul […]

via Sursa Zilei

Showing 7309–7320 of 639.754 articles