Toate articolele
În vreme de prigoană…
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 350-351 „Auzind de nevoința (Cuviosului Sisoe Sihastrul), călugării din Schitul Rarău l-au ales egumen
Sf. Mc. Petru, Dionisie şi Paulin
Sfinţii Mucenici Petru, Dionisie şi Paulin au suferit martiriul pentru Hristos în timpul persecuţiei împăratului Deciu (249-251). Între creştinii care au fost arestaţi pentru credinţa lor în timpul domniei
Ioan 11, 47-57 (Soborul cărturarilor)
„În vremea aceea arhiereii și fariseii au adunat sobor împotriva lui Iisus și ziceau: Ce este de făcut, pentru că Omul acesta săvârșește multe minuni? Dacă-L lăsăm așa, toți vor crede în El și vor
Sătmăreanca Alice Ardelean, victorie uriașă în Las Vegas. A folosit o tehnică nemaivăzută!
Sportiva sătmăreancă Alice Ardelean a obținut una dintre cele mai importante victorii ale carierei, după ce a învins-o pe brazilianca Polyana Viana la gala UFC Fight Night: Allen vs. Costa, desfășurată sâmbătă, 16 mai, la Las Vegas. Alice Ardelean s-a impus în runda a doua, prin submission, după o tehnică rar întâlnită, numită „capsule lock”. […]
VIDEO. Trei bărbați din Dâmbovița, reținuți după ce au furat doi cai din Argeș
O intervenție rapidă a polițiștilor din Argeș și Dâmbovița a dus la prinderea în flagrant a trei bărbați bănuiți că au furat doi cai de pe raza județului Argeș, în noaptea de 15 spre 16 mai. Totul a pornit după ce polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț s-au sesizat din oficiu […] The post VIDEO. Trei bărbați din Dâmbovița, reținuți după ce au furat doi cai din Argeș appeared first on Criterii.ro.
Javier Bardem il ataca pe Donald Trump la Cannes. Actorul risca sa fie pus pe lista neagra
V-ați fi așteptat la un asemenea scandal pe covorul roșu? Javier Bardem a aruncat o adevărată bombă la Festivalul de Film de la Cannes din acest an! Soțul celebrei Penelope Cruz a lansat un atac fără precedent la adresa președintelui american Donald Trump și a altor lideri mondiali. O astfel de ieșire publică necontrolată îl […]
Victimele vor fi anunțate când agresorii ies din închisoare: lege nouă pentru siguranță
Victimele infracțiunilor din județul Botoșani și din întreaga țară vor fi informate oficial atunci când persoana care a comis fapta este eliberată din închisoare sau evadează, potrivit unei legi adoptate recent.
Eroii Craiovei Un puști de 19 ani și palestinianul care înscrie în meciurile esențiale au pus Clujul la pământ în 10 minute
U CRAIOVA - U CLUJ. David Matei, 19 ani, și Assad Al-Hamlawi (25) au deschis calea Craiovei spre titlu, duminică seară
Tatulici, despre perspectiva de a se reface coaliția: Am uitat că PSD a făcut o groază de porcării? Acum e brusc rezonabil? / Ce spune despre Călin Georgescu (VIDEO)
Jurnalistul și scriitorul Mihai Tatulici s-a arătat nedumerit de apelurile publice pentru refacerea coaliției, după ce PSD și-a trădat partenerii și a dărâmat prin moțiune de cenzură guvernul din care tocmai se retrăsese. Declarațiile au […]
Sondaj CURS: 56% dintre români vor alegeri anticipate
Un nou sondaj de opinie realizat de CURS arată că majoritatea românilor consideră necesare alegeri anticipate, într-un context în care scena politică este marcată de instabilitate și schimbări de preferințe electorale. Totodată, intenția de vot indică o competiție strânsă între principalele partide, cu AUR în fruntea clasamentului, urmat de PSD, PNL și USR. Citește șI: […]
Miriam Bulgaru intră în focul calificărilor la French Open 2026: Când va juca sportiva din Alba Iulia
Miriam Bulgaru intră în focul calificărilor la French Open 2026: Când va juca sportiva din Alba Iulia Miriam Bulgaru intră în focul calificărilor la French Open 2026: Când va juca sportiva din Alba Iulia Miriam Bulgaru este pe punctul să intre în focul calificărilor la French Open 2026. Sportiva din Alba Iulia urmează să joace luni, 18 mai 2026, nu mai devreme de ora 11.00 (ora României) la Roland Garros. Miriam Bulgaru […] Miriam Bulgaru intră în focul calificărilor la French Open 2026: Când va juca sportiva din Alba Iulia
UDMR și AUR la Cotroceni: Anunțul Dianei Șoșoacă despre consultări
Consultările de la Cotroceni din 18 mai aduc împreună principalele partide parlamentare, inclusiv UDMR și AUR. UDMR va fi reprezentată de Kelemen Hunor și echipa sa, iar AUR de George Simion și alți membri. Diana Șoșoacă, lidera SOS România, a lăsat decizia participării în mâinile poporului. Află mai multe despre delegațiile partidelor. Consultările de la … Articolul UDMR și AUR la Cotroceni: Anunțul Dianei Șoșoacă despre consultări apare prima dată în Main News.
Showing 515365–515376 of 533.909 articles

