Sari la conținut

Site

Ediții

Toate articolele

Cartea Familiei Staniloae

El a intrat în dimineața aceea în cameră, când venise de la Aiud. Era o dimineață de iarnă foarte însorită. Era foarte frumos, soarele bătea foarte frumos acolo, în dormitorul din Calea Moșilor, și ne-am împrietenit imediat. Aveam vreo patru ani. Și mi-a spus: „Bună dimineața, Dumitraș, ce faci? Eu sunt tata mare”. Zic: „Nu, … Continue reading "Cartea Familiei Staniloae"

via Lumea Credintei

Cele mai frumoase predici ale Pr. Galeriu

La peste douăzeci de ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Constantin Galeriu, Editura Lumea Credinței, pe urma revistei care s-a străduit să-i cultive constant memoria, oferă celor ce l-au ascultat pe Părintele și îi duc dorul, ca și celor ce, născuți mai târziu, nu au avut această șansă, un florilegiu de suflet, … Continue reading "Cele mai frumoase predici ale Pr. Galeriu"

via Lumea Credintei

Despatimiri

Canonizat în 1997 pentru sfințenia vieții sale mărturisită jertfelnic, Sfântul Inochentie al Odesei întrupează o tipologie rară, mai ales între arhiereii secolelor din urmă: a stat numai între oameni, i-a ajutat concret, le-a alinat suferințele, i-a învățat în ce constă mântuirea. Un Episcop statornic, un păstor al sufletelor, un stâlp neclintit în momentele de cumpănă … Continue reading "Despatimiri"

via Lumea Credintei

In memoriam Sorin Dumitrescu

Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist care stătea închis cu zilele în atelier, un academician căruia îi plăcea jocul de … Continue reading "In memoriam Sorin Dumitrescu"

via Lumea Credintei

Transnistria 1989-1992 Cronica unui război „nedeclarat”

Prefaţă Ion Costaş, general de divizie „Vorba zboară, scrisul rămâne”, spune un vechi proverb latin. Lucrând la cartea despre evenimentele din anii 1989-1992, am descoperit că multe din cele spuse în acei ani fierbinţi au fost date definitiv uitării sau sunt amintite vag, iar scrise sunt foarte puţine. Materialele de arhivă au fost parţial distruse, o parte dintre acestea s-au pierdut. În concluzie, pata albă din istoria noastră practic nu este completată. Cartea Transnistria. Cronica unui război „nedeclarat” este dedicată cercetării evenimentelor referitoare la stabilirea independenţei Republicii Moldova şi războiului tragic pentru integritatea statului nostru, creării structurilor de forţă principale din ţară – Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Apărării – al căror cel dintâi ministru am fost eu. În carte sunt ilustrate pentru întâia oară multe pagini puţin cunoscute din istoria noastră şi sunt publicate documente necunoscute din arhiva mea personală. Cititoru

via Foaie Nationala

Glasul de unire al ținutului Bălți – 3 martie 1918

În ziua de 3 Martie ceasurile de dimineață, 20 reperezentanți țărani din Zemstva ținutală (consilim județean) a ținutului Bălți a prezentat la birou în numele reprezentanților din tot ținutul, următoarea „moțiune” sau dorință scrisă: „Noi, mai jos iscăliți membri ai Zemstvei ținutului Bălți, cu cinste vă rugăm să aveți bunătatea ca, înainte de a intra în rânduiala zilei hotărîte pentru adunarea de astăzi a Zemstvei, să puneți la glăsuire dorința noastră, arătată mai la vale de a ne uni cu țara noastră mamă „România”. „Știind prea bine că acum o sută și șease ani am fost furați cu de-a sila dela sînul dulce al mamei noastre scumpe cu care am făcut un trup și un suflet; „Știind prea bine că în vremurile acestea grele, când dupa ce ne-a izbevit Dumnezeu de tirania rusească, care ne-a apăsat, batjocurit și întunecat atât amar de vreme, era să ne prăpădim în focul anarhiei bolșevice, iar „România” ne-a dat ajutor frățesc în zile de grea primejdie, curățindu-ne țara de dușmani, dându-ne s

via Foaie Nationala

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În ziua de joi, 29 februarie 2024, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Principalele hotărâri ale Sfântului Sinod sunt următoarele: declararea anului 2025, în Patriarhia Română, ca Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea; înființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Marii Britanii, cu sediul la Londra, pentru cei peste 1 milion de credincioșii ortodocși români din această parte a Europei Occidentale. înființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Irlandei și Islandei, cu sediul la Dublin. reamintirea poziției Bisericii Ortodoxe Române față de viața politică și campaniile electorale, în contextul anului electoral 2024, în sensul neimplicării Bisericii în politica partinică, deoarece, potrivit articolului 7 alin. 1 din Legea nr. 489/2006 p

via Foaie Nationala

18 martie 1906: Traian Vuia realizează, la Paris, primul zbor autopropulsat din lume cu un aparat mai greu decât aerul

Pe câmpul de la Montesson, lângă Paris, un liliac uriaș și ciudat se pregătea să își ia zborul. Era 18 martie 1906, când românul Traian Vuia a hotărât că venise clipa hotărâtoare: aceea de a dovedi că un aparat mai greu decât aerul aerul poate zbura, propulsat de propriul motor. La ora 3 după-amiaza, „Vuia 1” pornea motorul și deschidea un nou capitol în istoria aviației. După ce a rulat 50 de metri pe sol, avionul, realizat dintr-un cadru de țevi de oțel, cu aripi bombate, din pânză, s-a ridicat la înălțimea de 1 metru și a zburat pe o distanță de 12 metri. Un zbor scurt pentru un avion, un salt uriaș pentru omenire. Începuturi Traian Vuia s-a născut la 17 august 1872, în în satul Surducu Mic (parte a fostei comune Bujoru, astăzi Traian Vuia, județul Timiș) din fostul comitat Caraș-Severin, prinții săi fiind preotul Simion Popescu și Ana Vuia. A parcurs studiile primare în localitatea natală și la Făget, apoi, între anii 1884 -1892, a urmat Liceul Romano-Catolic din Lugoj – pe care

via Foaie Nationala

Unde s-a născut Alexandru Ioan Cuza?

Azi se împlinesc 203 ani de la nașterea lui Alexandru Ioan Cuza, unul dintre cei mai iubiți domnitori ai Moldovei dar si ai Țarii Românești… a Principatelor Unite Române. Îl aveți în imagine alături de mama lui, Hélène (Soltana) Cozadini (foto stânga sus), soția lui, Elena (Rosetti-Solescu) Cuza (foto stânga jos)… apoi Maria Obrenovici (foto dreapta jos), amanta și mama singurilor copii ai domnitorului … Dimitrie Cuza (foto dreapta sus), fiul mai mare și Alexandru Cuza (foto dreapta mijloc), fiul mai mic. Întrebarea pe care ne-o punem azi este… unde s-a născut de fapt Alexandru Ioan Cuza? Versiunea oficială este că viitorul domnitor a venit pe lume într-o casă boierească din Bârlad, situată în cartierul Podeni, pe strada Alexandru Ioan Cuza Nr. 95A. Istoricii sustin că tatăl său, Ioan Cuza, a obținut de la domnitorul Mihai Șuțu o slujbă în județul Tutova. Cum nu aveau locuință sau alte proprietăți în Bârlad, au fost găzduiți pentru o vreme de Gheorghe Cuza, f

via Foaie Nationala

A.D. Xenopol – filosof al istoriei (23 martie 1847 – 27 februarie 1920)

Alexandru Dimitrie Xenopol, acest erudit om de cultură al secolului al XIX-lea, vine pe lume într-o familie cu șase copii la data de 23 martie 1847. În vreme ce mama sa, Maria, avea o poveste de viață destul de simplă, cea a tatălui său, Dimitrie, era puțin mai complicată. În lucrarea „Istoria ideilor mele”, acest renumit istoric și scriitor ne detaliază următoarele: „Sunt născut în 23 martie 1847 în Iași, mahalaua Păcurari în niște case de zestre ale mamei mele… Tatăl meu Dimitrie Xenopol se trăgea din o veche familie anglo-saxonă (…). El a rătăcit în tinerețe, în urma unei dureri sufletești, prin Suedia, pe mare până la Constantinopole, de unde venise la Galați. Aici fu botezat de colonelul Schelety (…) care-i dădu numele de Dimitrie și-i schimbă tot odată și familia din Brunswick în Xenopol, adică <<fiul străinului>>.” Provenind dintr-o familie înstărită, educația era o prioritate începând de la cei mai mici și ajungând până la cei mai mari ai familiei Xenopol. As

via Foaie Nationala

27 martie 1918 – Unirea Basarabiei cu România

„Republica Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi al dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se unește cu mama sa, România” Articolul 27 martie 1918 – Unirea Basarabiei cu România apare prima dată în Foaie Națională.

via Foaie Nationala

„Să le spui tuturor că n-am făcut niciun compromis!”

Primul fizician atomist din România a avut o soartă „de coșmar”. Nu vrea să lucreze pentru sovietici în fizica nucleară, iar mai apoi comuniștii îl închid la Aiud. Atomistul George Manu, care a publicat primul tratat de fizică nucleară din țară, în 1944, a fost arestat de comuniști și a murit la Aiud. La 13 februarie 1903 se năștea George Manu, fizicianul de renume mondial, descendent al unei vechi familii de intelectuali patrioți, fiind nepotul generalului George Manu care s-a distins în Războiul de Independență. După ce a absolvit liceul în 1921, a devenit în 1925 dublu licențiat, atât în fizico-chimie cât și în matematici, al Facultății de Științe din București. Un an mai târziu este titular al certificatului de studii superioare de chimie și fizică și radioactivitate al facultății de Științe din Paris. A refuzat oferta Laboratorului Curie de a rămâne acolo și s-a întors în țară unde a devenit asistent al Facultății de Științe din București. La Universitatea din București a publi

via Foaie Nationala

Showing 122977–122988 of 132.004 articles