Toate articolele
Una caldă, alta rece la Conferințele Dilema: întrebarea BIHOREANULUI despre Rusia la care consilierul președintelui Nicușor Dan a zis că nu răspunde
Ajunse pentru a patra oară la Oradea, Conferințele Dilema au avut anul acesta tema „Chipuri ale identității”, iar unul dintre conferențiarii celei de-a doua zile a fascinat auditoriul cu un excurs în istoria primelor formațiuni prestatale din Țara Românească și legăturile valahilor cu Occidentul. Celălalt, Marius Lazurca, cel mai important consilier al președintelui Nicușor Dan, a avut un expozeu profesoral, iar la final, solicitat de BIHOREANUL să-și explice o afirmație despre „dispariția imperiilor” în condițiile în care Rusia își continuă totuși comportamentul expansionist, a preferat – în locul unui răspuns măcar diplomatic, dacă nu real, la obiect – să declare că... nu răspunde.
„M-am simțit tratat ca Hasan, nu ca un străin” / Povestea unui medic libanez care a ales ATI Sibiu în locul Germaniei / A ajuns aici după ce a văzut un anunț pe ușa ambasadei României din Beirut
Într-o perioadă în care sistemul medical românesc se confruntă cu un exod masiv al cadrelor medicale către Occident, Spitalul Clinic Județean Sibiu prezintă povestea lui Hasan Diab, un tânăr medic rezident venit din Liban. Drumul lui Hasan către medicina românească a început în 2013, pe când se afla în Liban. Nu avea în plan să […] © G4Media.ro.
VIDEO: Faza zilei – Novak Djokovic, către un jurnalist: „Pot să răspund la telefon în locul tău, dacă vrei”
În ziua în care a împlinit 39 de ani, Novak Djokovic a oferit faza zilei la Roland Garros. Telefonul unuia dintre jurnaliștii prezenți la conferința de presă a început să sune, iar sârbul i-a transmis acestuia că poate să răspundă în locul lui. „Probabil e pentru ziua mea”, s-a amuzat fostul lider ATP. Nole a […] © G4Media.ro.
FOTO VIDEO O casă a ars în Galați după ce o casă a fost lovită de un fulger / Au ars acoperișul și bunurile aflate în interior
O casă cu etaj, în suprafață de 140 de metri, a ars, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce a fost lovită de fulger, în localitatea Nărțești, județul Galați. O persoană care a încercat să stingă focul până la sosirea pompierilor a suferit arsuri la mâini și la picioare, anunță Mediafax. Pompierii gălățeni au […] © G4Media.ro.
Adio pastile pentru dureri de cap? Două băuturi naturale care te scapă de migrene
Durerea de cap este una dintre cele mai frecvente probleme cu care se confruntă oamenii, mai ales în perioadele stresante, după nopți nedormite sau după multe ore petrecute în fața ecranelor.
Atacantul german Lukas Podolski şi-a anunţat, pe Instagram, retragerea din activitate la vârsta de 40 de ani
Atacantul german Lukas Podolski şi-a anunţat, pe Instagram, retragerea din activitate la vârsta de 40 de ani, conform news.ro.O legendă a echipei naţionale a Germaniei, alături de care a câştigat Cupa Mondială în 2014, „Poldi” îşi ia rămas bun ca al ...
Cercetătorii dezvoltă MouseMapper, un instrument AI care arată efectele obezității asupra întregului corp, inclusiv asupra sistemului nervos
Obezitatea produce modificări în mai multe organe şi sisteme ale organismului, nu doar la nivelul ţesutului adipos. Un nou instrument bazat pe inteligenţă artificială (AI) permite cercetătorilor să urmărească aceste modificări la nivelul întregului c...
Normalizarea Urii – Opinie
Bolojan nu este niciun salvator pentru ca nu asa se reformeaza un stat, prin propaganda online si cultivarea urii fata de anumite categorii sociale
Cel puţin 82 de oameni au murit după o explozie într-o mină de cărbune din China. Xi Jinping cere anchetă
Cel puţin 82 de oameni şi-au pierdut viaţa în urma unei explozii într-o mină de cărbune din nordul Chinei, iar alte nouă persoane sunt date dispărute, potrivit presei de stat din China, citate de BBC.
Cetatea din România care s-a transformat într-o grădină cu mii de flori: „E o minune să avem aşa ceva”
În acest weekend, cetatea medievală din Târgu Mureş s-a transformat într-o grădină de primăvară. Cu parfum de flori şi o explozie de culori, mii de plante au adus la viaţă un eveniment care îşi doreşte să redea oraşului renumele de altădată. Cel de "oraş al florilor". Zeci de producători şi decoratori florali îi invită pe vizitatori să descopere magia primăverii, chiar în inima cetăţii.
O mașină condusă de un șofer de 20 de ani, în care se aflau doi copii minori, a căzut într-o râpă de 15 metri, în Galați
Un incident rutier grav s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă în județul Galați, relatează corespondentul CNN.Un autoturism în care se aflau trei persoane a ieșit de pe carosabil și a căzut într-o p...
Incendiu puternic la un depozit de petrol al Rusiei de la Marea Neagră, după un atac cu drone ucrainene
Un incendiu a izbucnit la un depozit de petrol din Novorossiisk, pe coasta rusă a Mării Negre, în urma unui atac ucrainean cu drone, a anunţat sâmbătă primarul acestui oraş-port rusesc, relatează AFP, conform Ag...
Showing 119653–119664 of 188.560 articles

