Sari la conținut

Site

Ediții

Toate articolele

politică

SUA salută progresul UE privind acordul comercial, dar cer eliminarea barierelor netarifare europene

Reprezentantul pentru Comerţ al Statelor Unite a salutat miercuri acordul provizoriu al Uniunii Europene privind eliminarea taxelor vamale pentru bunurile americane, însă a avertizat că Bruxelles-ul trebuie să rezolve şi barierele netarifare şi problemele de reglementare prevăzute în acordul comercial convenit anul trecut între cele două părţi, transmite Reuters.

via News.ro
politică

Dr. Ion Gamureac: Amânarea nicidecum nu rezolvă problema, ba chiar o agravează. Cu cât mai din timp se începe tratamentul, cu atât este mai predictibil, mai simplu şi, prin urmare, şi mai ieftin

Amânarea unui tratament stomatologic nicidecum nu rezolvă problema, ba chiar o agravează, afirmă medicul stomatolog cu competenţă în implantologie Ion Gamureac, de la clinica Vivenda Smile. El arată că un tratament început devreme este mai predictibil, mai simplu şi, prin urmare, şi mai ieftin decât orice tratament amânat.

via News.ro
politică

Liderul grupului Verzilor, Bas Eickhout, demisionează din Parlamentul European după ce a recunoscut că a avut „relații care nu erau adecvate””

Copreședintele grupului Verzilor din Parlamentul European, Bas Eickhout, a anunțat că va demisiona din funcția de europarlamentar cu efect imediat, după ce a recunoscut că a avut „relații” care nu erau adecvate funcției sale, informează Politico. „Am reflectat critic asupra propriilor mele acțiuni din perioada trecută”, a declarat el miercuri într-un comunicat. „Nu am făcut […] © G4Media.ro.

via G4Media
cultură

Miguel Gane, scriitorul român devenit fenomenul poeziei contemporane de limbă spaniolă, lansează volumul „Albastru”

Miguel Gane, scriitor de origine română, este considerat cel mai bine vândut poet contemporan de limbă spaniolă, un autor ale cărui versuri au depășit granițele literaturii și au devenit parte din cultura pop, din mișcări sociale și din poveștile personale ale cititorilor săi din întreaga lume. Versurile sale au devenit simboluri ale unor mișcări feministe [...] The post Miguel Gane, scriitorul român devenit fenomenul poeziei contemporane de limbă spaniolă, lansează volumul „Albastru” first appeared on Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783.

via BookHub
cultură

O Antigonă modernă

A Treia Țară, romanul scriitoarei venezuelene Karina Sainz Borgo, trăitoare în Spania din 2006, este o carte dură despre o comunitate la fel de dură. În centrul ei, două femei destul de diferite, dar complementare în hotărârea lor de a supraviețui, demonstrează că pot salva, chiar și în condiții extreme, bucuria de a trăi cu [...] The post O Antigonă modernă first appeared on Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783.

via BookHub
social

Lumea mai are șase luni la dispoziție pentru a preveni o criză alimentară majoră, avertizează ONU. „Prețurile pot exploda la final de an”

Blocarea strâmtorii Ormuz riscă să declanșeze o criză alimentară globală severă în următoarele șase până la douăsprezece luni, dacă guvernele nu acționează rapid, a avertizat miercuri Organizația pentru Alimentație și Agricultură a ONU (FAO), citată de Politico. Prețurile alimentelor pot exploda spre finalul anului 2026 Potrivit FAO, deciziile luate acum de fermieri și autorități cu […]

via Libertatea
social

Actorul Sebastian Stan spune că America lui Donald Trump a ajuns într-o „zonă foarte rea” cu cenzură și procese interminabile | VIDEO

Sebastian Stan a luat o poziție fermă împotriva președintelui american Donald Trump și a situației actuale din Statele Unite. Actorul în vârstă de 43 de ani a vorbit despre subiecte precum cenzura și consolidarea mass-mediei în cadrul unei conferințe de presă la Festivalul de Film de la Cannes, la care a participat pentru viitorul său […]

via Libertatea

Showing 118525–118536 of 166.562 articles