Sari la conținut

Site

Ediții

Toate articolele

social

Parteneriat între Teatrul Național din Timișoara şi SCM Timişoara

La inițiativa SCM Timișoara, Teatrul Național din Timișoara și clubul sportiv au început, în premieră, un exercițiu al colaborării, din dorința de a oferi comunității o platformă de întâlnire, dialog și evoluție. Acest parteneriat reprezintă o formulă de recunoaștere și validare a Culturii și a Sportului ca motoare de dezvoltare comunitară și urbană. Mesajul care […]

social

Bărbat de 29 de ani, prins de polițiștii din Câmpeni în timp ce conducea fără permis

Bărbat de 29 de ani, prins de polițiștii din Câmpeni în timp ce conducea fără permis Un bărbat de 29 de ani din Sălaj este cercetat după ce a fost prins de polițiștii din Câmpeni în timp ce conducea, deși nu deține permis de conducere.  Potrivit IPJ Alba, la data de 9 august 2026, în jurul orei 11.00, polițiștii Secției 9 de Poliție Rurală Câmpeni au oprit, pentru control, pe raza

via Alba24
social

Troițele istorice din Șchei intră în restaurare, după ce Primăria Brașov a obținut banii europeni pentru lucrările ce includ și o serie de amenajări conexe

Patrimoniul istoric al Șcheilor Brașovului va beneficia de o nouă investiție majoră. După proiectul de restaurare și punere în valoare a Bisericii „Sfântul Nicolae”, Primăria Brașov pregătește lucrări pentru alte simboluri importante ale cartierului: 10 troițe, dintre care nouă sunt incluse în Lista monumentelor istorice. Contractul de finanțare a proiectului a fost semnat, potrivit anunțului [...]

via Bizbrasov
social

Euro a scăzut vineri seară la 5,24 lei

Prudența a fost linia care a călăuzit dealerii bancari pe parcursul săptămânii trecute, în așteptarea deciziei Moody’s privind ratingul României. În aceste condiții, cursul euro a urcat de la 5,2460 lei, la începutul săptămânii, la 5,2554 lei, la sfârșitul ei, când tranzacțiile din piața locală s-au realizat între 5,248 –Citeşte

via Crai Nou
social

VIDEO: Accident cu patru victime pe str. Movilei din Galaţi

Accident cu patru victime pe str. Movilei din municipiul Galaţi. Două maşini au intrat în coliziune şi apoi una a ricoşat într-o casă, în peretele exterior al unei case. Au intervenit SMURD, descarcerarea etc. Victimele ar fi din cele două maşini. Acum au plecat la spital. Vom reveni! Articolul VIDEO: Accident cu patru victime pe str. Movilei din Galaţi apare prima dată în Monitorul de Galati.

Showing 11521–11532 of 698.798 articles