Sari la conținut

Site

Ediții

Toate articolele

cultură

Eugen Beza, înaintea meciului cu echipa ”care pleacă din start favorită la promovare”: ”Poate ar fi fost frumos să se joace pe «Municipal»”

Antrenorul ”călăreţilor roşii”, Eugen Beza, şi-ar fi dorit ca echipa sa să dispute acest prim meci de pe teren propriu, din noul sezon al Ligii 2, pe Stadionul ”Municipal” din Sibiu, mai ales că adversar le va fi Ştiinţa Poli Timişoara, formaţia lui Dan Alexa urmând să aibă destui suporteri în tribune. Beza spune însă […] The post Eugen Beza, înaintea meciului cu echipa ”care pleacă din start favorită la promovare”: ”Poate ar fi fost frumos să se joace pe «Municipal»” appeared first on Tribuna – Știri din Sibiu și județ.

via Tribuna
cultură

Eclipsa de Soare din 12 august va putea fi văzută și din Sibiu. Când trebuie să ridici privirea spre cer

Sibienii vor putea observa, în seara zilei de 12 august, una dintre cele mai așteptate manifestări astronomice ale anului. Deși eclipsa totală de Soare va fi vizibilă doar din câteva regiuni ale Europei, inclusiv nordul Spaniei și Islanda, fenomenul va putea fi urmărit și din Sibiu, sub forma unei eclipse parțiale, chiar înainte de apusul […] The post Eclipsa de Soare din 12 august va putea fi văzută și din Sibiu. Când trebuie să ridici privirea spre cer appeared first on Tribuna – Știri din Sibiu și județ.

via Tribuna
cultură

FC Inter are reprezentant în Comitetul Executiv al FRF. Mihai Dăscălescu este noul preşedinte executiv al “bleu-albaştrilor”

Mihai Dăscălescu devine preşedintele executive al Interului. Fostul conducător al grupării din judeţul vecin Alba, CSM Unirea Alba Iulia, în fruntea căreia s-a aflat în ultimul deceniu şi jumătate, îşi va păstra astfel locul în Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal ca reprezentant al cluburilor din Liga 3, pe care-l ocupă de 9 ani. […] The post FC Inter are reprezentant în Comitetul Executiv al FRF. Mihai Dăscălescu este noul preşedinte executiv al “bleu-albaştrilor” appeared first on Tribuna – Știri din Sibiu și județ.

via Tribuna
cultură

„Cântecele Munților” transformă din nou Sibiul în capitala folclorului. Trei zile de spectacole, parade și invitați de renume în Piața Mare

Sibiul intră, de vineri, în atmosfera uneia dintre cele mai iubite manifestări culturale ale verii. Festivalul Internațional de Folclor „Cântecele Munților”, ajuns la cea de-a 51-a ediție, aduce până duminică în centrul orașului sute de artiști din România și din străinătate, spectacole aniversare, parade, ateliere și animații culturale, într-un program care se desfășoară atât în […] The post „Cântecele Munților” transformă din nou Sibiul în capitala folclorului. Trei zile de spectacole, parade și invitați de renume în Piața Mare appeared first on Tribuna – Știri din Sibiu și județ.

via Tribuna
cultură

Sărbătoarea Comunei Cristian – Prima ediție, sub semnul tradiției, folclorului și comunității

Comunitatea din Cristian se pregătește să găzduiască, în zilele de 8 și 9 august 2026, prima ediție a Sărbătorii Comunei Cristian, un eveniment dedicat păstrării tradițiilor, promovării folclorului și întăririi legăturilor din comunitate. Timp de două zile, terenul de sport din Cristian va deveni scena unor spectacole de amploare, cu artiști consacrați ai muzicii populare […] The post Sărbătoarea Comunei Cristian – Prima ediție, sub semnul tradiției, folclorului și comunității appeared first on Tribuna – Știri din Sibiu și județ.

via Tribuna
social

Bărbat prins rupt de beat la volan în Santău

La data de 6 august 2026, în jurul orei 23:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tășnad și Poliției Orașului Tășnad, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Gării din localitatea Santău, au oprit un autoturism, condus de un bărbat de 36 de ani, din localitatea Hotoan. Conducătorul auto […]

via Opinia de Carei
social

(P) Investiția în Estetică: De ce Aparatul Dentar Ceramic este Soluția de Mijloc Ideală între Metal și SafirInvestiția în Estetică: De ce Aparatul Dentar Ceramic este Soluția de Mijloc Ideală între Metal și Safir

Pentru adulții care își doresc un zâmbet aliniat fără a compromite estetica, aparatul dentar ceramic oferă un echilibru perfect între vizibilitate redusă, eficiență clinică și cost. Descoperiți cum se poziționează această opțiune între variantele metalice și cele premium de safir, analizând factorii care influențează prețul și valoarea reală a investiției.

via Kfetele
social

Ultimul bloc de locuințe sociale din Stavila, recepționat

REŞIŢA – Alte 22 de apartamente vor fi predate beneficiarilor! Municipiul Reșița marchează finalizarea unuia dintre cele mai importante proiecte de locuire socială din ultimii ani. În cartierul Stavila a fost recepționat cel de-al treilea și ultimul bloc de locuințe sociale, iar cele 22 de apartamente din imobil urmează să fie predate noilor chiriași, după finalizarea [...] The post Ultimul bloc de locuințe sociale din Stavila, recepționat appeared first on Caon.ro.

via Caon
social

Cele 7 fraze pe care părinții NU ar trebui să le spună niciodată primului născut. Pot lăsa urme emoționale pe termen lung

Copiii cei mari sunt adesea văzuți drept „cei responsabili”, însă anumite expresii repetate de părinți le pot afecta stima de sine și relația cu familia. Care sunt cele 7 fraze pe care specialiștii recomandă să le eviți. Primul copil din familie este adesea privit ca un exemplu pentru frații mai mici. Din dorința de a […]

via Doctorulzilei
social

Accident pe autostrada Timișoara – Lugoj, marfă împrăștiată pe șosea. Unui șofer i s-a făcut rău la volan. FOTO

TIMIS. Accident vineri după-amiază pe autostrada Timișoara-Lugoj în urma căruia un om a fost rănit. CITEȘTE ȘI: ‘Regele TikTok-ului’ ridicat din nou de polițiști la Timișoara. A postat filmulețe deocheate pe rețeaua de socializare Accidentul a avut loc chiar la ieșirea de pe șoseaua de mare viteză către Lugoj. Șoferului unei mașini de transport marfă […] Articolul Accident pe autostrada Timișoara – Lugoj, marfă împrăștiată pe șosea. Unui șofer i s-a făcut rău la volan. FOTO apare prima dată în Opinia Timisoarei.

via Opinia Timisoarei

Showing 10477–10488 of 681.806 articles