Sari la conținut

Site

Ediții

Toate articolele

politică

Deficitul bugetar a scăzut la 1,17% din PIB, după primele 4 luni ale anului. Care este obiectivul pentru 2026

Ministerul Finanţelor anunţă că deficitul bugetar a scăzut la 1,17% din PIB, după primele patru luni din 2026, la mai mult de jumătate faţă de anul trecut, iar investiţiile finanţate din fonduri europene şi PNRR cresc cu peste 34%, rămânând principalul sprijin pentru economie, anunţă Ministerul Finanţelor. Pentru 2026, obiectivul este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB în termeni cash.

via Observator News
politică

Chefi la cuțite, lider de audiență. Diseară: cursă fantastică pentru trofeul sezonului 17

Semifinală încărcată de emoții și adrenalină ieri seară, la Chefi la cuțite, într-o ediție care a păstrat supremația show-ului culinar în topul audiențelor, pe toate segmentele de public, înclusiv la nivel național. După trei probe extenuante, cei zece semifinaliști așteaptă cu sufletul la gură să-și audă numele rostit pentru un loc în Marea Finală de azi. Urmează o cursă impresionantă – la capătul căreia nu poate fi decât un singur învingător care va strânge în brațe mult râvnitul trofeu al sezonului 17 și care se va bucura de stagiul efectuat la restaurantul cu o stea Michelin al juratului Chef Richard Abou Zaki.

via Observator News
politică

Fără fum alb la Cotroceni. Numele premierului nu se anunță nici azi, dar trei variante sunt vehiculate tot mai mult. Una dintre ele ar putea fi acceptată de PSD

La fix trei săptămâni de la adoptarea moțiunii de cenzură prin care guvernul Bolojan a fost demis și fără noi consultări cu partidele anunțate oficial, numele viitorului premier rămâne o necunoscută. Deși în mediul politic circulă tot mai mult variante care să încerce deblocarea crizei politice, suspansul de la Cotroceni continuă, iar misterul nu va …

via HotNews
politică

De ce a temperat Rubio speranțele privind un acord rapid cu Iranul. Necunoscutele negocierilor și propunerea imposibilă a lui Trump

După armistițiul de la începutul lunii aprilie, cele două părți au rămas în dezacord cu privire la o serie de chestiuni dificile, inclusiv ambițiile nucleare ale Iranului, războiul Israelului cu Hezbollah și cererile Teheranului privind ridicarea sancțiunilor și eliberarea activelor înghețate, scrie Reuters. Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat marți că negocierea unui …

via HotNews
sport

Cum e prețuit Scott McTominay în Scoția! » O sută de colecționari vor păstra golul din „foarfecă” la națională

Golul fantastic marcat dintr-o execuție acrobatică pe spate de Scott McTominay a făcut înconjurul lumii în noiembrie trecut. Reușita mijlocașului în partida Scoția - Danemarca 4-2, decisivă pentru calificarea la CM 2026, a fost imortalizată de Bank of Scotland! „Foarfeca” starului de la Napoli apare acum și pe noua bancnotă de 20 de lire sterline. Golul superb al lui Scott McTominay a deschis drumul victoriei în partida de pe Hamden Park pe 8 noiembrie 2025. ...

via Gazeta Sporturilor

Showing 1037881–1037892 of 1.129.390 articles