Toate articolele
Dinamo își securizează titularii „Câinii” pregătesc prelungirea contractului pentru unul dintre jucătorii decisivi
Dinamo vrea să continue colaborarea cu Danny Armstrong (28 de ani), unul dintre jucătorii importanți ai echipei în acest sezon. Oficialii clubului ar urma să activeze opțiunea de prelungire din contractul scoțianului
Calea Victoriei devine Planeta Copiilor în weekend, la Străzi Deschise. Personaje de desene animate ies pe bulevard, unde vor fi și ateliere, jocuri, spectacole
Următoarea ediție de Străzi Deschise din București va fi dedicată mai mult copiilor. Weekendul acesta este înainte de 1 iunie, Ziua Copiilor, de aceea programul include o sumedenie de activități pentru cei mici. Ce s-au […] Articolul Calea Victoriei devine Planeta Copiilor în weekend, la Străzi Deschise. Personaje de desene animate ies pe bulevard, unde vor fi și ateliere, jocuri, spectacole apare prima dată în B365.
Însărcinată pentru a șasea oară la 44 de ani! Povestea „Cenușăresei” din modă
Natalia Vodianova ne impresionează nu doar prin frumusețea sa, ci și prin povestea de viață incredibilă care a transformat-o dintr-o fetiță săracă și umilită într-una dintre cele mai admirate femei din lume.
Grecia a câștigat cursa pentru cea mai frumoasă țară din lume. Ce face diferit față de alții?
Grecia a fost desemnată cea mai frumoasă țară din lume pentru 2026 într-un clasament internațional citat de Mental Floss și bazat pe datele analizate de World Population Review. Destinația mediteraneană a depășit nume uriașe din turismul mondial, precum Italia sau Noua Zeelandă, consolidându-și statutul de simbol global al vacanței perfecte. Succesul nu vine întâmplător. Grecia […] Articolul Grecia a câștigat cursa pentru cea mai frumoasă țară din lume. Ce face diferit față de alții? apare prima dată în Sibiu 100.
Cum să alegi un aer condiționat 12000 BTU cu Wi-Fi pentru confortul casei tale?
Alegerea unui aparat de aer condiționat potrivit pentru locuința ta poate părea o provocare, mai ales când îți dorești să combini tehnologia avansată cu un design modern și funcționalitate superioară. Aparatele de aer condiționat de 12000 BTU cu Wi-Fi îți ofer…
SPECIALIST. Dependența nu trebuie să îți decidă viitorul – sprijin real pentru schimbare în Satu Mare
Pentru mulți oameni care se confruntă cu dependența, cel mai greu sentiment nu este doar suferința, ci convingerea că nu mai există ieșire. Promisiuni repetate, recăderi, conflicte familiale, anxietate, rușine și neputință – toate acestea pot transforma viața …
Asociaţia Română Antidrog, activităţi continue de informare şi prevenire în şcoli
Asociația Română Antidrog a desfășurat, în această perioadă, activități de informare la Liceul Tehnologic „Dimitrie Dima”, în parteneriat cu Politia Locală Pitești. Activitatea a reunit două proiecte: „Pot să aleg, dar ce aleg?” și „Impactul consumului de droguri asupra siguranței pe drumurile publice”. Principalul obiectiv a fost prevenirea consumului de droguri și a violenței în […]
Campania „Fără bullying în şcolile argeşene”. Poliţiştii le-au vorbit elevilor despre pericolele din online şi trafic
Un fenomen real care ia amploare în școli este bullying-ul, fie el verbal, fizic sau online. Elevii pot fi intimidați, hărțuiți, amenințați cu bătaia, umiliți în public sau excluși din grup din cauza particularităților și, din păcate, deși subestimate, efectele asupra victimelor sunt copleșitoare. Încă din 2024, „Jurnalul de Argeș” a demarat campania de presă […]
Medalii pentru CSM Piteşti la Campionatul Naţional de înot Masters
Campionatul Național de înot Masters desfășurat weekend-ul trecut la Drobeta Turnu Severin a adus medalii importante pentru Clubul Sportiv Municipal Pitești. Competiția a fost organizată de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, în colaborare cu Comisia Națională de Masters și Consiliul Județean Mehedinți. Întrecerea s-a desfășurat la Bazinul Olimpic din Drobeta Turnu Severin, aceasta […]
Moïse Kouamé scrie istorie la Roland Garros: francezul de 17 ani devine cel mai tânăr câștigător de meci din 1991
Tânărul tenisman francez Moïse Kouamé continuă să impresioneze lumea sportului după o victorie spectaculoasă la Roland Garros. La doar 17 ani, Kouamé a devenit cel mai tânăr jucător care câștigă un meci pe tabloul principal de la Roland Garros din 1991. Francezul l-a învins pe experimentatul Marin Čilić, fost campion la US Open, în trei […]
28 mai 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier din județ
28 mai 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier din județ 28 mai 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier din județ Polițiștii rutieri acționează joi, 28 mai 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier […] 28 mai 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonel
FOTO | ACCIDENT rutier pe DN 75, la ieșire din Câmpeni: Coliziune între două mașini. Un echipaj de prim-ajutor a intervenit de urgență
FOTO | ACCIDENT rutier pe DN 75, la ieșire din Câmpeni: Coliziune între două mașini. Un echipaj de prim-ajutor a intervenit de urgență ACCIDENT rutier pe DN 75, la ieșire din Câmpeni: Două autoturisme s-au lovit. Un echipa de prim-ajutor intervine de urgență Un accident rutier a avut loc astăzi, 28 mai 2026, la ieșirea din orașul Câmpeni. Din primele informații disponibile, două autoturisme s-au ciocnit. Potrivit ISU Alba, secția de pompieri Câmpeni intervine pentru asigurarea măsurilor specifice […] FOTO | ACCIDENT rutier pe DN 75, la ieșire din Câmpeni: Coliziune între două mașini. Un echipaj de prim-ajutor a intervenit de urgență
Showing 1036933–1036944 of 1.147.643 articles

