Toate articolele
Strânsă între inflație și criză politică, BNR nu are de ales și ține dobânzile la cel mai sus nivel în regiune. Ce înseamnă asta pentru tine
Așa cum anticipam de joi, rata de politică monetară rămâne la 6,5% pe an- printre cele mai restrictive din regiune. Dobânda-cheie a Băncii Naționale a Ungariei este în prezent de 6,25% (la o inflație – măsurată prin indicele armonizat al prețurilor de consum – de puțin peste 2%). Ultima decizie a fost menținerea ratei la …
Oraşul în care mai multe case construite legal vor fi demolate, după extinderea aeroportului
Extinderea aeroportului din Iași a devenit un adevărat coșmar pentru comunitatea din zonă. Mai multe familii se luptă de peste 10 ani pentru a-și putea păstra casele construite legal la acea vreme, în capătul pistei aeroportului. Acum însă, instanța le-a anulat autorizațiile de construire.
Trump spune că a discutat „mult” cu Xi Jinping de Taiwan: „Eu nu am făcut comentarii, l-am ascultat”
Preşedintele american, Donald Trump, a afirmat, vineri, că a „discutat mult despre Taiwan” cu Xi Jinping, în timpul vizitei sale de stat în China, transmit Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
Cât costă un tricou semnat de Maradona sau Pele la gala caritabilă lansată de Ziua Națională Grigorescu
Casa de Licitații A10 by Artmark, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal (FRF), anunță lansarea proiectului cultural „Naționala Culturii”, vineri, 15 mai, de Ziua Națională a pictorului Nicolae Grigorescu. Totodată, gala cartitabilă va continua cu licitația de Sport și Muzică „All Stars Game”, în care se pot achiziționa tricouri ale unor staruri din fotbal […]
Barcelona a luat decizia finală în cazul Julian Alvarez
Barcelona a luat decizia finală în cazul Julian Alvarez
FOTO Accident rutier grav între trei mașini pe DN 6, în Mehedinți: cel puțin trei persoane au fost rănite
Un grav accident rutier în care au fost implicate trei maşini s-a produs, vineri după-amiază, pe DN 6, în zona viaductului Bahna, judeţul Mehedinţi.
Andreea Ibacka, declarații șocante despre violența domestică din căsnicie! ,,Nicio femeie nu merită să trăiască în frică…”
Andreea Ibacka, declarații șocante despre violența domestică din căsnicie! ,,Nicio femeie nu merită să trăiască în frică…” Andreea Ibacka s-ar afla în proces de divorț cu faimosul Cabral, dar cei doi nu au confirmat oficial că s-au despărțit. În schimb, există multe dovezi care demonstrează că mariajul acestora s-a destrămat: au renunțat la verighete, nu […]
Planul lui Peter Magyar de a-i trimite acasă pe muncitorii străini alarmează mediul de afaceri
Guvernul Ungariei se confruntă cu presiuni tot mai mari pentru a-și regândi planul de a opri acordarea vizelor de muncă pentru lucrători din afara UE, companiile și grupurile de afaceri avertizând că o interdicție bruscă ar putea afecta producția într-o piață a muncii deja tensionată, relatează Reuters. Partidul Tisza al prim-ministrului Péter Magyar, care a …
Bolojan respinge varianta unui guvern tehnocrat cu PSD: ”Nu pot să funcționez”
Bolojan a explicat de ce un guvern tehnocrat nu va rezolva, în opinia sa, criza politică dacă PSD rămâne în coaliție. Premierul interimar a transmis că PNL va analiza orice propunere, însă poziția partidului va rămâne de neclintit. Bolojan: ”Un partid care fuge de răspundere, creează așteptări false și încalcă înțelegerile nu se schimbă de […]
FC Argeş, apel pentru jucătoarea Diana Maria Chiţu, care suferă de leucemie
FC Argeş face apel, într-un mesaj postat pe Facebook, pentru ca cei care pot să o ajute pe jucătoarea Diana Maria Chiţu, care suferă de leucemie.
Elev de 14 ani din Timiş, în comă după ce a căzut cu trotineta electrică. Băiatul plecase de la şcoală în timpul programului
Un copil în vârstă de 14 ani se zbate între viaţă şi moarte, la spital, după ce a căzut cu trotineta electrică pe un trotuar din comuna Dumbrăviţa, limitrofă municipiului Timişoara, şi s-a accidentat grav în zona capului.
Mozarella și degustare de lapte de 627.000 de lei, în școlile din Craiova și Dolj: cine a câștigat constractul de catering
Elevii din județul Dolj, inclusiv Craiova, vor primi mozzarella în cadrul zilelor tematice dedicate consumului de produse lactate organizate în școli. Fiecare copil prezent la degustare va beneficia de un pachet de 200 grame, în plus față de laptele sau iaurtul oferit zilnic. Introducerea acestui supliment vina ca măsură educativă care însoțește distribuția de produse […]
Showing 91489–91500 of 93.355 articles

