Sari la conținut

Site

Ediții

Toate articolele

politică

„Nu există soluţii magice”, avertizează Maia Sandu vorbind despre criza din domeniul energetic şi hidrologic. Ea îndeamnă populaţia să facă economii: „Altfel vom plăti tarife foarte mari”

Preşedinta Maia Sandu a declarat miercuri, într-un podcast, că, deşi vara a fost până acum relativ blândă în Republica Moldova, seceta şi temperaturile extreme din regiune au provocat deja o criză energetică şi o criză a apei, iar în aceste condiţii nu există „soluţii magice”, întrucât Moldova trebuie să-şi asigure necesarul energetic din importuri.

via News.ro
sport

Am aflat cei doi jucători de care Rapid vrea să scape în mercato » Mutare de peste 300.000 de euro pentru fotbalistul de națională

În această seară, Victor Angelescu, președintele și acționarul minoritar al celor de la Rapid, a oferit detalii din strategia de mercato și a anunțat că giuleștenii se vor mai despărți de „unu-doi jucători”. GSP a aflat numele celor doi jucători de care trupa alb-vișinie intenționează să se mai despartă în această vară. Este vorba despre Denis Ciobotariu și Cristi Ignat. ...

via Gazeta Sporturilor
politică

Zelenski acuză presiuni asupra Ucrainei: „Reducerea livrărilor de rachete antiaeriene urmărește să ne facă mai cooperanți”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că unul dintre motivele posibile ale reducerii livrărilor de rachete antiaeriene către Ucraina ar putea fi de natură politică, inclusiv o încercare de a face țara mai docilă. Potrivit agenției Ukrinform, Zelenski a făcut aceste declarații în cadrul unei ședințe a Consiliului Național de Securitate și Apărare.

via Digi24
politică

Acţiunile SpaceX se prăbuşesc după explozia cheltuielilor pentru AI şi apropierea termenului la care expiră restricţiile de vânzare

Acţiunile SpaceX au scăzut miercuri cu aproape 13% după publicarea primelor rezultate financiare de la listarea companiei, investitorii fiind îngrijoraţi de explozia cheltuielilor pentru inteligenţa artificială şi de apropiata expirare a restricţiilor care permit insiderilor să îşi vândă acţiunile, transmite CNBC.

via Digi24

Showing 9073–9084 of 666.890 articles