Toate articolele
Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina a organizat o competiție națională dedicată creșterii angajabilității persoanelor cu dizabilități
Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina a organizat, la Siret, etapa națională a competiției Skills+ 3.0, proiect european dedicat dezvoltării competențelor și creșterii șanselor de angajare pentru persoanele cu dizabilități. Evenimentul s-a desfășurat pe 29 aprilie, în cadrul proiectului „Skills+ 3.0 – Promovarea competențelor și creșterea angajabilității persoanelor cu dizabilități prin competiții naționale și europene”, …
Administrația Prezidențială a anulat recepția de Ziua Europei de la Palatul Cotroceni
Administrația Prezidențială a anunțat anularea recepției oficiale programate la Palatul Cotroceni pe 9 mai, de Ziua Europei. La eveniment urma să participe și Roberta Metsola, președinta Parlamentului European. Potrivit instituției, decizia a fost luată în contextul crizei politice generate de adoptarea moțiunii de cenzură prin care Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis de …
România este prima țară din Europa de Sud-Est care găzduiește Simpozionul NATO pe teme hibride
Ministerul Afacerilor Externe anunță că România va fi primul stat din Europa de Sud-Est care găzduiește Simpozionul Anual al NATO pe teme hibride (NATO Annual Hybrid Symposium). Edițiile anterioare s-au desfășurat în Helsinki, Praga și Oslo. Evenimentul, consacrat drept cel mai important forum de profil al Alianței, va avea loc la București, în perioada 15-16 …
Ministrul Educației, Mihai Dimian, participă la conferința aniversară a Institutului Universitar European de la Florența
Ministrul român al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, participă în perioada 7–8 mai la Conferința aniversară a Institutului Universitar European. Evenimentul marchează 50 de ani de activitate ai instituției academice europene și se desfășoară la Florența, reunind reprezentanți ai instituțiilor europene, miniștri din statele membre ale Institutului Universitar European, reprezentanți ai mediului academic, studenți și …
Deputata de origine română Mária Gurzó a depus jurământul în limba maternă, în Parlamentul Ungariei
Mária Gurzó, reprezentantă a comunității românești din Ungaria și deputată din partea partidului Tisza, formațiune aflată la guvernare la Budapesta după alegerile parlamentare din aprilie, a depus jurământul în limba română, în cadrul ceremoniei de învestire în Parlamentul Ungariei desfășurate pe 9 mai. Originară din localitatea Méhkerék (Micherechi), situată în apropierea graniței cu România, în …
Administrația Prezidențială a României găzduiește Summitul B9 și al Țărilor Nordice
La Palatul Cotroceni va avea loc miercuri, 13 mai 2026, Summitul Formatului București 9 (B9) și al Țărilor Nordice, eveniment dedicat cooperării euroatlantice și securității regionale. Potrivit Administrației Prezidențiale, reuniunea va fi co-prezidată de președintele Nicușor Dan și de președintele Poloniei, Karol Nawrocki, și va reuni lideri politici și oficiali de rang înalt din state …
Festivalul de Film de la Cannes 2026 debutează astăzi, cu patru producții românești în selecție
Cea de-a 79-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Cannes debutează astăzi, 12 mai 2026, iar patru producții românești au fost selectate în diferite secțiuni ale festivalului, inclusiv în competiția oficială pentru marele trofeu Palme d’Or. „Fjord”, noul lungmetraj regizat de Cristian Mungiu, este inclus în competiția principală a festivalului, alături de alte …
Gheorghe Șoldan, la Aeroportul Suceava: „Va crește interesul companiilor aeriene, numărul de zboruri și, implicit, numărul de călători”
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a vizitat marți, 12 mai, două șantiere deschise în această perioadă la Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare”. Acesta a fost însoțit de directorul general al aeroportului, Ioan Măriuța. Primul obiectiv a fost sala de așteptare modernă, de peste 400 de metri pătrați, care va fi finalizată luna viitoare și …
Deputatul Ioan Balan solicită Ministerului Agriculturii clarificări privind finanțările AFIR pentru achiziția de utilaje agricole
Deputatul liberal Ioan Balan a adresat o întrebare oficială ministrului interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tánczos Barna, prin care solicită informații privind programele de finanțare gestionate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) pentru achiziția de tractoare și utilaje agricole în anul 2026. Parlamentarul sucevean atrage atenția asupra dificultăților cu care se confruntă fermierii …
Avertisment de la IGP în legătură cu mesajele false trimise în numele instituțiilor statului
Cetățenii sunt avertizați că pot primi emailuri și mesaje SMS false care apar ca fiind trimise din partea Centrului pentru combaterea crimelor cibernetice și, în unele cazuri, a Băncii Naționale a Moldovei. Inspectoratul General al Poliției avertizează că mesajele nu aparțin instituțiilor statului și reprezintă tentative de escrocherie, transmite IPN. Polițiștii atrag atenția că Banca […]
„Primăvara Învierii” – sărbătoare a credinței, tradițiilor și comuniunii la Măgurele
Satul Măgurele a fost gazda unui eveniment de suflet dedicat bucuriei pascale – festivalul „Primăvara Învierii”, organizat cu scopul de a celebra Învierea Domnului și de a aduce împreună oameni de toate vârstele într-o atmosferă de credință, lumină și comuniune. Evenimentul a îmbinat armonios dimensiunea spirituală cu cea culturală și comunitară, promovând valorile creștine, tradițiile […]
Tezele de licență și master vor fi verificate într-un sistem național antiplagiat
Toate tezele de licență și de master elaborate în universitățile din Moldova vor fi verificate obligatoriu cu ajutorul unui sistem național antiplagiat, înainte de susținere. Măsura este anunțată de Ministerul Educației și Cercetării, care pregătește implementarea procedurii în scopul consolidării integrității academice, transmite IPN. Potrivit MEC, verificarea se va face printr-o platformă digitală care compară […]
Showing 85381–85392 of 95.503 articles

