Toate articolele
Surpriză la Cannes: The Guardian a dat „nota 4” filmului lui Cristian Mungiu, deși „Fjord” a fost aplaudat minute întregi
Filmul „Fjord”, noua producție regizată de Cristian Mungiu, a avut parte de o primire entuziastă la Cannes, dar și de una dintre cele mai dure cronici publicate până acum. Deși la premieră pelicula a fost întâmpinată cu o ovație de aproximativ 10 minute, recenzia semnată de Peter Bradshaw în The Guardian a coborât tonul euforiei: publicația britanică i-a acordat 2 stele din 5, echivalentul unui 40/100 pe Metacritic, adică „nota 4” pe o scară de la 1 la 10.
Marcel Bîrsan, arbitrul “finalei campionatului”, candidează la șefia AMFB. Cu cine se luptă pentru postul de președinte
AMFB este cel mai important AJF din România, fiind forul care gestionează fotbalul juvenil din Capitală, Liga a 4-a, Liga a 5-a, și este afiliată la Federația Română de Fotbal.
Româncele dispărute în explozia din Germania erau în prima zi de vacanță. Cum a scăpat miraculos soțul uneia dintre victime
Două femei din România, în vârstă de 25 și 26 de ani, sunt date dispărute în orașul german Görlitz, după ce imobilul în care erau cazate s-a prăbușit în urma unei explozii puternice. Primele informații indică o posibilă scurgere de gaze drept cauză a deflagrației, însă ancheta este încă în desfășura
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: A început pre-recepția lotului 4 Nord, construit de Umbrărescu
Lotul 4 Nord, cel mai mic, dar și cel mai dificil din Autostrada Bucureștiului A0, a intrat în etapa de pre-recepție, anunță marți secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu.
Liderul UDMR, despre „lupta” lui Bolojan cu mamele: Nu aveai altă soluție
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marți, seara, că nu exista altă soluție în privința măsurilor fiscale, inclusiv cele care au vizat mamele, din cauza deficitului în creștere și a costurilor ridicate ale datoriei publice.
TAROM anunță oficial că va scumpi biletele: „Creșterea prețului kerosenului afectează prețul”
TAROM trece printr-un amplu proces de restructurare impus de Comisia Europeană, cu limitarea rutelor la 27, introducerea de avioane Boeing 737 MAX și focus pe zboruri charter în sezonul de vară.
Kelemen Hunor: În acest moment nu există o soluție pentru formarea unei majorități. Teama anticipatelor va coagula o majoritate
Kelemen Hunor a declarat marți seara, la Digi 24, că, în acest moment, nu există o soluție pentru formarea unei majorități guvernamentale stabile, dar teama anticipatelor va coagula o majoritate la a doua nominalizare.
Kelemen Hunor, despre acuzațiile de trafic de influență în programul SAFE : Nu pot comenta
Kelemen Hunor a declarat, marți seara, că nu are informații privind acuzațiile de trafic de influență vehiculate în spațiul public legate de programul SAFE și susține că subiectul nu a fost discutat în comisiile de apărare.
e-Factura pentru persoane fizice de la 1 iunie 2026: cine mai este obligat să emită facturi și cum se face înscrierea
De la 1 iunie 2026, sistemul RO e-Factura continuă să se aplice obligatoriu în România, însă nu mai vizează în aceeași măsură toate persoanele fizice.
Parcarea de la Aeroportul Otopeni poate fi plătită și online: trebuie să-ți faci cont pe bază de e-mail și telefon
CNAB anunță introducerea plății online pentru parcarea de la Aeroportul „Henri Coandă” din Capitală. Pasagerii vor putea achita și la automate, casierie sau contactless la barieră.
România, cele mai multe paturi de spital din UE. Sindicaliștii avertizează asupra impactului reducerii lor
Sindicaliștii Sanitas susțin că decizia Guvernului de a reduce numărul de paturi din spitale afectează calitatea actului medical. The post România, cele mai multe paturi de spital din UE. Sindicaliștii avertizează asupra impactului reducerii lor appeared first on Cotidianul RO.
Showing 783817–783828 of 821.929 articles

