Toate articolele
Nicușor Dan cheamă la Cotroceni parlamentarii UPR, PACE și parlamentarii neafiliați pentru discuții
Președintele României, Nicușor Dan, a convocat pentru joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu parlamentarii din grupul parlamentar Uniți pentru România (UPR), grupul parlamentar PACE – Întâi România și cu aleșii neafiliați, în contextul situației economice și politice a țării, a anunțat Administrația Prezidențială. Potrivit unui anunț transmis de Administrația Prezidențială, consultările sunt organizate „în temeiul […]
ASSOC se opune publicării identității donatorilor
ASSOC se alătură ONG-urilor din România care își exprimă opoziția față de propunerea legislativă aflată în dezbatere la Senat care obligă organizațiile neguvernamentale să facă publică identitatea tuturor donatorilor lor, sub sancțiunea suspendării automate a activității. Reprezentanții asociației consideră că statul are acces la informațiile fiscale, prin instituțiile abilitate. „Statul român are deja acces la Post-ul ASSOC se opune publicării identității donatorilor apare prima dată în Graiul Maramureșului.
O nouă extragere a campaniei „Hai cu Busul!” • elevii câștigători ai lunii aprilie
A șasea extragere din cadrul campaniei „Hai cu Busul!”, inițiată de Primăria Municipiului Baia Mare, CS Minaur și SC URBIS SA, s-a desfășurat zilele trecute, prin intermediul unui sistem electronic de selecție aleatorie. Conform extragerii, cele trei tricouri semnate de către jucătorii Minaur merg către elevii care au seriile de abonament cu numerele: 229225903, 229283764 Post-ul O nouă extragere a campaniei „Hai cu Busul!” • elevii câștigători ai lunii aprilie apare prima dată în Graiul Maramureșului.
Prefectura Călărași explică de ce a atacat în instanță hotărârea privind interzicerea jocurilor de noroc în municipiu
Instituția Prefectului – Județul Călărași a transmis explicații oficiale după ce Hotărârea nr. 57/2026 a Consiliului Local al municipiului Călărași, care prevede interzicerea organizării și exploatării jocurilor de noroc în locații fizice, a fost atacată în instanța de contencios administrativ. Potrivit comunicatului, prefectul aflat în funcție la data de 27 aprilie 2026, Laurențiu State, a […] Articolul Prefectura Călărași explică de ce a atacat în instanță hotărârea privind interzicerea jocurilor de noroc în municipiu apare prima dată în Obiectiv.
Brigada devreme – 20 mai 2026 | cu Ramona Dumitrescu și Andrei Tudorache
Emisiunea "Brigada devreme" din data de 20 mai 2026
Iată ce trebuie să faci chiar acum pentru a proteja părul pe timpul verii
Iată ce trebuie să faci chiar acum pentru a proteja părul pe timpul verii Continue reading Iată ce trebuie să faci chiar acum pentru a proteja părul pe timpul verii at Tabu.
FOTO VIDEO Dr. Laura Babu de la CERMED spune când tusea devine un semnal de alarmă și ce boli poate ascunde
O tuse aparent banală poate ascunde afecțiuni serioase, avertizează medicii pneumologi. Deși multe episoade de tuse apar în contextul unor viroze respiratorii [...]
El este botoșăneanul care și-a ucis soția! Bărbatul a fost reținut de polițiști
... Articolul El este botoșăneanul care și-a ucis soția! Bărbatul a fost reținut de polițiști apare prima dată în BotosaniNews.ro.
Acad. Ioan-Aurel Pop conferențiază la Sibiu
Sibiul va găzdui duminică, 24 mai 2026, un eveniment cultural și educațional de excepție, avându-l ca invitat pe Ioan-Aurel Pop, una dintre cele mai importante personalități ale culturii și istoriografiei românești contemporane. Începând cu ora 17:00, la Mercure Sibiu Arsenal, academicianul va susține conferința „Valori educaționale pentru prezent: Creștinism șiRead More
Speranță și profesionalism la Nefrologie: medicina care pune pacientul pe primul loc
În cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, Compartimentul Clinic de Nefrologie și Dializă Peritoneală și Centrul de Hemodializă reprezintă un reper al medicinei moderne dedicate pacienților cu afecțiuni renale. Aici, profesionalismul medical se îmbină cu empatia și grija autentică pentru oameni, iar fiecare pacient beneficiază nu doar de tratament,Read More
Incendiu la un autoturism hibrid pe strada Școala de Înot din Sibiu
Pompierii sibieni au intervenit de urgență azi-noapte, în jurul orei 23:30, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism parcat pe strada Școala de Înot din Sibiu. Potrivit reprezentanților Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu, la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. IncendiulRead More
După 13 ani de negocieri, România și SUA recunosc reciproc dreptul la pensie
178474 – 20052026 – MAE anunță finalizarea procedurilor pentru intrarea în vigoare a Acordului și a Aranjamentului Administrativ în domeniul securității sociale între România și SUA, o dată cu primirea, la 19 mai 2026, a Notei Verbale prin care Ambasada SUA la București notifică partea română cu privire la finalizarea demersurilor interne necesare în acest […] Sursă
Showing 599509–599520 of 640.450 articles

