Toate articolele
Două „autostrăzi muzeu” vor fi inaugurate curând. Loturi aproape finalizate, dar pe care nu vom putea circula încă
Două noi loturi de autostradă urmează să fie finalizate curând în România. Este vorba despre sectoare importante din A0 Nord și A7. Din păcate însă, ele vor rămâne la stadiul de muzeu. Articolul Două „autostrăzi muzeu” vor fi inaugurate curând. Loturi aproape finalizate, dar pe care nu vom putea circula încă apare prima dată în Brașovenii.
VIDEO Lucian Viziru, declarații despre starea lui de sănătate, după zvonurile cum că ar avea cancer la pancreas: “Arată un om bolnav așa?”
Lucian Viziru a vrut să afle toată lumea ce se întâmplă, de fapt, cu starea lui de sănătate.
Un lift de la Ministerului Transporturilor a căzut cu șapte persoane
Cabina unui lift de la Ministerului Transporturilor a căzut cu șapte persoane în interior, joi. Cinci dintre ele au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Modificări de-a lungul întregii veri la mai multe trenuri, inclusiv internaționale, care opresc în Timișoara
Noi lucrări pe calea ferată dintre Lugoj și Timișoara vor da peste cap circulația trenurilor în această vară. Mai multe garnituri spre București, Budapesta, Iași sau Oradea vor avea trasee și orare modificate, iar pe unele porțiuni călătorii vor fi transportați cu autobuze.
BREAKING | Comisia Europeană: România intră în stagnare economică în 2026, inflație de 7% și deficit public în scădere lentă spre 5,8% din PIB în 2027
Comisia Europeană prognozează că economia României va stagna în 2026, pe fondul consolidării fiscale și al inflației ridicate alimentate de prețurile la energie, înainte de o revenire moderată în 2027, când careșterea PIB ar urma să ajungă la 2,3%, iar inflația să încetinească spre 3,7%, arată estimarea de primăvară a instituției europene. Comisia Europeană a […]
Noapte a muzeelor cu grevă la Câmpulung
Acum doi ani a fost Seara Muzeelor la Câmpulung, nu Noaptea Muzeelor, iar în acest an, pe 23 mai 2026, va fi grevă japoneză la Muzeul Municipal. De data aceasta, angajații instituției sunt constituiți în sindicat și se alătură protestului național denumit ”Muzeele contează”. Acțiunea este una revendicativă, cerându-se, printre altele, majorarea cu 20% a […]
Modernizare amplă la căminul cultural din Bucova
Căminul cultural din Bucova, localitate aparținătoare comunei Băuțar, a fost modernizat complet, după o investiție de aproximativ un milion de lei, derulată cu fonduri de la bugetul de stat și din bugetul local. Lucrările au fost finalizate recent, iar sala principală este deja pregătită pentru desfășurarea activităților culturale și sociale din comunitate. „Am finalizat lucrările […]
Câmpulungul are buget pe 2026! E ultimul an cu sute de milioane
Luni, 18 mai 2026, a fost adoptat bugetul municipiului Câmpulung pe acest an. Continuarea unor investiții finanțate prin PNRR face ca și de această dată nivelul veniturilor să fie estimat la sute de milioane, mai precis 234.340.250 lei, față de proiectul supus dezbaterii publice înregistrându-se o diferență în minus de circa șase milioane de lei. […]
Masa sănătoasă în şcolile din Argeş costă în 2026 aproape 35 de milioane de lei
Un miliard și jumătate costă la nivel național implementarea Programului ”Masă Sănătoasă” în școli, suma fiind aferentă perioadei desfășurării cursurilor școlare din anul 2026. Pentru argeșeni suma totală alocată este de 34.801.000 lei destinată unui număr de 12.328 de beneficiari din 33 de unități școlare.În această lună s-a procedat la repartizarea pe unități administrativ-teritoriale și […]
Protopopul Petru Fercal, mesaj emoționant la Ziua Eroilor: Ei sunt candele care ard neîncetat – VIDEO
Ziua Eroilor a fost marcată la Cimitirul Pacea, fiind oficiat și un scurt ceremonial religios.
Programele „Grădinița de vară” și „Școala de vară” din Sectorul 2 sunt în consultare publică. Bucureștenii pot trimite păreri, sugestii și recomandări
Administrația locală a pus în consultare publică pentru organizarea programelor „Grădinița de vară” și „Școala de vară” în iulie și august 2026 în Sectorul 2. Bucureștenii pot trimite primăriei propuneri și sugestii. Care este termenul […] Articolul Programele „Grădinița de vară” și „Școala de vară” din Sectorul 2 sunt în consultare publică. Bucureștenii pot trimite păreri, sugestii și recomandări apare prima dată în B365.
Ziua Eroilor, cinstită la Apahida! Coroane de flori depuse la monumentele și troițele din toate satele comunei, într-un gest de omagiu față de cei căzuți
De Ziua Eroilor, la Apahida: coroane de flori depuse la monumente și troițe din satele comuneiComuna Apahida a marcat Ziua Eroilor printr-o serie de ceremonii de comemorare, cu depuneri de coroane de flori la monumentele și troițele din localitățile componente. Autoritățile locale din Apahida au organizat…
Showing 598849–598860 of 651.965 articles

