Toate articolele
Școala altfel: Prefectura Teleorman a inaugurat „Cartea de condoleanțe a județului TR”
Județul Teleorman a murit la vârsta de 162 de ani, putini pentru un judet. Când moare cineva trebuie sa lași poarta deschisa. Bătrânul a încetat din viață când nepoții au ajuns la capul lui. Perechea din fruntea Prefecturii a primit condoleanțele și s-a ocupat de cei care au venit să-și...
BULETIN DE PRESĂ 12 iunie 2022, ora 13.00
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 168 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 103 mai puțin față de ziua anterioară. 22 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
FOTO Matematica prinde viață la Mihăești! Peste 500 de elevi transformați în campioni ai gândirii la Concursul și Simpozionul Județean și „Matematica – Gimnastica Minții” – Ediția a IV-a
La Școala Gimnazială Sat Măgura din comuna Mihăești, atmosfera zilei de 16 mai 2026 a fost una încărcată de emoție și bucurie, odată cu desfășurarea ediției a IV-a a Concursului și Simpozionului Județean „Matematica – Gimnastica Minții”. Evenimentul a adunat sute de elevi din clasele a II-a până la a VIII-a, transformați pentru o zi în mici exploratori ai logicii [...] The post FOTO Matematica prinde viață la Mihăești! Peste 500 de elevi transformați în campioni ai gândirii la Concursul și Simpozionul Județean și „Matematica – Gimnastica Minții” – Ediția a IV-a appeared first on Eveniment Valcean.
Conferința Națională „Multidisciplinaritate în acțiune: frontiere în neuropediatrie” – 14-16 mai, București
Sub egida Conferințelor Neurocare, în perioada 14-16 mai se desfășoară la București a doua ediție a Conferinței Naționale cu participare internațională „Multidisciplinaritate în acțiune”.
Via Danubiana, Teleorman, Dunarea – promovare la Bucuresti si in Europa: „Surprinzătorul drum de lângă București, Via Danubiana”
Un traseu ecoturistic surprinzător de-a lungul Dunării, Via Danubiana, a fost extins și în județul Teleorman unde recent au fost finalizate acțiunile de marcare. Acesta este cel de-al doilea județ, alături de Giurgiu, traversat de traseul care însumează acum un total de 182 kilometri. Citeste mai mult
Povestea Succesului: Un Antreprenor Local Își Împărtășește Secretele
Într-un colț pitoresc al județului Vrancea, am avut ocazia să discutăm cu unul dintre cei mai de succes antreprenori locali, domnul Ion Popescu. Într-o industrie […]
BULETIN DE PRESĂ Săptămâna 13 – 19 iunie 2022
În intervalul 13 - 19 iunie 2022 au fost înregistrate 2.609 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). 343 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
De ce au contestat turcii de la Bozankaya licitația organizată de Primăria Ploiești și pierdută în favoarea Astra Vagoane
De ce au contestat turcii de la Bozankaya licitația organizată de Primăria Ploiești și pierdută în favoarea Astra Vagoane, pentru achiziția a 20 de tramvaie noi, al căror preț a fost estimat la 200 milioane lei (fără TVA). Primarul Mihai Polițeanu a anunțat, recent, că producătorul român de la Arad ar fi câștigat licitația pentru […] Articolul De ce au contestat turcii de la Bozankaya licitația organizată de Primăria Ploiești și pierdută în favoarea Astra Vagoane apare prima dată în Ziarul de Ploiesti, stiri Prahova.
ASCOTID Mureș a împlinit 20 de ani – Rodica Molnar: „Sunt ani în care am plâns de tristețe, de neîmpliniri, dar și de bucurie”
Asociația Copiilor și Tinerilor Diabetici-Mureş a împlinit anul acesta două decenii de la înființare. Am stat de vorbă cu președinta ASCOTID, Rodica Molnar, ieri, în contextul unei dezbateri publice organizate la București.
FOTO Radar în „releu” pe DN 7! 132 de amenzi în doar patru ore. Un motociclist prins cu 148 km/h în localitate
Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Vâlcea au desfășurat, sâmbătă, 16 mai, o amplă acțiune pe DN 7, pentru prevenirea accidentelor și combaterea principalelor abateri din trafic. Controalele au avut loc între orele 14:00 și 18:00, în sistem „releu”, pe mai multe sectoare de drum considerate cu risc rutier ridicat. La activități au participat polițiști ai Serviciului Rutier, Biroului Rutier, secțiilor [...] The post FOTO Radar în „releu” pe DN 7! 132 de amenzi în doar patru ore. Un motociclist prins cu 148 km/h în localitate appeared first on Eveniment Valcean.
Importanța tratamentelor fitosanitare la legume, în solarii și grădini
Cultivarea legumelor, fie în grădini deschise, fie în spații protejate precum solariile, presupune mult mai mult decât semănat, udat și recoltat. Una dintre cele mai importante verigi ale unei culturi sănătoase și productive este reprezentată de tratamentele fitosanitare, fără de care plantele devin rapid vulnerabile în fața bolilor și dăunătorilor. Legumele sunt plante sensibile, cu […] Articolul Importanța tratamentelor fitosanitare la legume, în solarii și grădini apare prima dată în Ziarul de Sibiu.
Frumosul te face bine. Ce e birdwatching – alternativa la macelurile vanatoresti. Via Danubiana trebuie sa inglobeze tot si sa oferim un pachet „verde si inteligent”
Stam pe o comoara. Macelurile vanatoresti au adus numai rau pentru aceasta zona, dar au bagat bani multi in buzunarele stapanilor. Birdwatching trebuie promovat pentru ca in aceasta zona exista potential.
Showing 519013–519024 of 529.407 articles

