Toate articolele
Până la 14 lei litrul de motorină și 13 lei litru de benzină, în Italia. Cât costă carburanții în România?
România a fost pe locul 3 în UE la scumpirea procentuală a carburanților în iunie. Și scumpirile vor continua. Până unde, nu se poate anticipa. Dar, în Italia, motorina se vine deja cu până la 14 lei litrul, iar benzina, cu până la 13 lei litrul.
Prețul carburanților, redus printr-o „acciză dinamică”. Nazare anunță ajustări la două săptămâni
Comisia economică a Senatului a avizat favorabil, luni, proiectul de lege privind reducerea prețului carburanților.
Sanitas anunță grevă generală în Sănătate: „Conducerile unor instituţii solicită numele salariaţilor care şi-au dat acordul pentru participarea la grevă”
Federaţia Sanitas a anunţat că marţi, 28 iulie, începe greva generală în sistemul de sănătate şi acuză că, înainte de declanşarea protestului, în unele spitale au început presiuni asupra angajaţilor care şi-au exprimat intenţia de a participa la grevă.
Danuta a fost găsită fără suflare într-un canal din Italia. Badanta de 62 de ani a căzut cu bicicleta într-un canal plin cu apă
Danuta, o femeie din Polonia care lucra ca badantă în Italia, a fost găsită fără suflare într-un canal plin cu apă.
O femeie și un copil au rămas încarcerați în urma impactului – Accident pe centura Băile Felix
Un copil, o femeie și doi bărbați au fost transportați la spital în urma unui accident produs pe centura din Băile Felix.
La ce facultăți s-ar înscrie vedetele în 2026? Ce artistă se gândește să mai facă o facultate la 49 de ani?
Vedetele nu ar mai da admitere la aceleași facultăți ca-n tinerețe. Iată ce ar alege în 2026.
Marţi, o nouă dezinsecție în municipiu
Tratamentul terestru împotriva țânțarilor adulți se va aplica pe timp de noapte, începând cu ora 21:30.
Lucian Sârbu îi desființează pe Sergiu Meseșan și Costin Andrieș: ”Un complex de lepre” care pune cetățenii onești pe ”liste negre”
Mică precizare privind includerea mea pe lista de așa-ziși „inamici ai României” îngrijită de un domn care se pretinde reprezentant al grupului de români care luptă în Ucraina.
Comandor (rez) Ștefan Popa: UITE DRONA, NU E DORNA! TRĂIM ÎNTR-O LUME NEBUNĂ
De câteva luni trăim o dramă și un spectacol pe cer cu drone. O fi rusească, o fi ucraineană, nu se știe. Dar cine le-a văzut... Miruță din Turcia, posibil... Se ridică avioane F-16 pentru o dronă... Ba de la Luna, ba de la Borcea... Am înnebunit cu toții... Uite drona, nu e drona! Oricum, tot rușii sunt de vină...
Federația SANITAS: Au început deja presiunile asupra angajaților. Nu vă lăsați intimidați! Mâine, 28 iulie 2026, începe greva generală în Sănătate
Federația SANITAS anunță că au început deja presiunile asupra angajaților. Nu vă lăsați intimidați! ”Mâine, 28 iulie 2026, începe greva generală în Sănătate. Astăzi au început deja presiunile asupra angajaților. Federația SANITAS a primit informații din spitale potrivit cărora conducerile unor instituții solicită liste cu numele salariaților care și-au exprimat acordul pentru participarea la grevă, […]
Showing 5089–5100 of 585.585 articles

