Toate articolele
Incendiu la o gospodărie din Petia. Pompierii din Fălticeni au salvat casa de locuit
În incendiul pornit de la un scurtcircuit electric, produs prin utilizarea unor siguranțe fuzibile supradimensionate au ars construcția anexă și dependința locuinței, pe o suprafață totală de aproximativ 80 de metri pătrați. Au fost distruse sau degradate și obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică și alte bunuri aflate în interior. Pompierii au reușit să salveze casa de locuit, împreună cu bunurile din interior The post Incendiu la o gospodărie din Petia. Pompierii din Fălticeni au salvat casa de locuit appeared first on NewsBucovina.
Încă o dronă a fost doborâtă în spațiul aerian românesc, de un avion F16. Precizările președintelui Nicușor Dan
Încă o dronă a fost doborâtă în spațiul aerian românesc, de un avion F16. Precizările președintelui Nicușor Dan Încă o dronă care a intrat în spațiul aerian românesc, a fost doborâtă de un avion F16, a anunțat președintele Nicușor Dan, sâmbătă dimineața. Reamintim că vineri a fost doborâtă o dronă în zona județului Buzău. ”În
Lotul național de seniori pentru EUCYS 2026 s-a pregătit la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a găzduit activitățile de pregătire a lotului național de seniori al Olimpiadei Naționale de Creativitate Științifică (ONCS), elevi de elită care vor reprezenta România la etapa internațională – Concursul Uniunii Europene pentru tineri oameni de știință (EU Contest for Young Scientists – EUCYS) 2026. Elevii selectați sunt deținătorii premiilor I și II, categoria seniori, la secțiunile Științe fundamentale, Științe aplicate și Tehnologia informației, obținute la etapa națională a ONCS, desfășurată între 26 și 29 mai 2026 la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. The post Lotul național de seniori pentru EUCYS 2026 s-a pregătit la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava appeared first on NewsBucovina
Drept la replică al Dedalus Tech SRL privind afirmațiile publice formulate de DAN AIR SRL
COMUNICAT DE PRESĂ Drept la replică privind afirmațiile publice formulate de DAN AIR S.R.L. Ghercești, Dolj – 24 iulie 2026 DEDALUS TECH S.R.L., organizație de întreținere certificată EASA Part-145 (RO.145.0034), respinge ferm afirmațiile cuprinse în comunicatul de presă difuzat de DAN AIR la data de 23 iulie 2026, pe care le consideră neadevărate, tendențioase și […] Articolul Drept la replică al Dedalus Tech SRL privind afirmațiile publice formulate de DAN AIR SRL a fost publicat in Ziarul de Bacău.
Președintele Trump anunță o anchetă împotriva UE, care a amendat „„ilegal” Google
Președintele american Donald Trump a condamnat vineri Uniunea Europeană pentru amenda de 890 de milioane de euro aplicată corporației Google, parte a conglomeratului Alphabet, și a anunțat că Statele Unite vor declanșa o anchetă ca retorsiune, transmite Reuters.
Vlăduța Lupău s-a întors în casa copilăriei. Cum arată acum locuința bunicilor săi din Maramureș, totul este în paragină: „Nu am vândut-o și nici nu o voi vinde” FOTO
Vlăduța Lupău și-a emoționat fanii după ce a deschis ușa casei din Maramureș în care a copilărit. Locuința bunicilor este acum în paragină, dar păstrează cele mai prețioase amintiri. Articolul Vlăduța Lupău s-a întors în casa copilăriei. Cum arată acum locuința bunicilor săi din Maramureș, totul este în paragină: „Nu am vândut-o și nici nu o voi vinde” FOTO apare prima dată în Romania TV.
Încă o dronă doborâtă în spaţiul aerian românesc. Anunțul președintelui Nicușor Dan
Încă o dronă a fost doborâtă în spaţiul aerian românesc sâmbătă dimineaţă, la 10 km vest de localitatea Sfântu Gheorghe (Deltă), au anunțat preşedintele Nicuşor Dan și ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță. Articolul Încă o dronă doborâtă în spaţiul aerian românesc. Anunțul președintelui Nicușor Dan apare prima dată în Romania TV.
Motivul pentru care nu ar trebui să dormi cu fereastra deschisă pe timpul nopții. Explicațiile oferite de specialiști
Pe timp de vară, multe persoane aleg să lase fereastra deschisă pe timpul nopții pentru a se răcori și a aerisi. Cu toate că pare o soluție simplă și eficientă, specialiștii spun că acest obicei poate avea efecte nedorite asupra calității somnului și chiar asupra sănătății. Articolul Motivul pentru care nu ar trebui să dormi cu fereastra deschisă pe timpul nopții. Explicațiile oferite de specialiști apare prima dată în Romania TV.
Poveste cu gaz, cătușe și salarii înapoi: IPJ Tulcea, pus la plată de propriul agent
O intervenție nocturnă la o petrecere din Dunavățu de Jos, încheiată cu spray lacrimogen, un om încătușat și un telefon aruncat peste gard, produce după aproape opt ani o consecință neașteptată: IPJ Tulcea trebuie să-i achite unuia dintre polițiștii implicați drepturile salariale pierdute. Agentul Ovidiu-Cătălin Bîrlică, din cadrul Serviciului Rutier, a câștigat în primă instanță […]
Nicuşor Dan: O nouă dronă – doborâtă la 10 kilometri vest de Sfântu Gheorghe
O nouă dronă a fost doborâtă la 10 kilometri vest de localitatea Sfântu Gheorghe, a anunţat preşedintele Nicuşor Dan. “În această dimineaţă, la ora 8:30, o nouă dronă a fost doborâtă în spaţiul aerian românesc, la 10 km vest de localitatea Sfântu Gheorghe (Deltă). Drona a fost doborâtă de un pilot român dintr-un avion F-16”, […]
Tariful de salubrizare a crescut. ULAL Arad solicită transparență și servicii pe măsura costurilor
Începând cu 1 iulie, iar apoi din nou din 13 iulie 2026, tariful serviciului de salubrizare din Zona 1 Arad a fost majorat, ajungând la... The post Tariful de salubrizare a crescut. ULAL Arad solicită transparență și servicii pe măsura costurilor appeared first on Special Arad · ultimele știri din Arad.
Bursa de la București a închis pe roșu. Toți indicii au scăzut, în pofida unui rulaj de peste 210 milioane de lei
Toți indicii au închis în teritoriu negativ, în timp ce investitorii au realizat tranzacții de peste 210 milioane de lei Bursa de Valori București (BVB) a încheiat ședința de vineri în scădere pe întreaga linie, principalii indici consemnând pierderi, în contextul unui volum al tranzacțiilor de 210,14 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 40,14 milioane […]
Showing 4021–4032 of 570.612 articles

