Toate articolele
Accident în zona centrală a Sibiului: Două persoane au ajuns la spital, după ce un șofer nu a acordat prioritate în intersecție
Un accident de circulație a avut loc luni dimineață, la intersecția dintre strada Dârstelor cu Aleea Filozofilor, două persoane fiind rănite în urma impactului. ”Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dârstelor, un sibian în vârstă de 44 de ani, ar fi virat... Articolul Accident în zona centrală a Sibiului: Două persoane au ajuns la spital, după ce un șofer nu a acordat prioritate în intersecție apare prima dată în Știri Sibiu.
Festival închis de autorități la Lacul Noua. Nereguli descoperite de Poliția Locală Brașov după sesizările oamenilor
Festivalul de Plăcinte și Căpșuni, organizat în weekend la Lacul Noua din Brașov, a fost închis duminică, după ce polițiștii locali au constatat mai multe nereguli în urma verificărilor făcute în teren și a sesizărilor primite de la cetățeni. Articolul Festival închis de autorități la Lacul Noua. Nereguli descoperite de Poliția Locală Brașov după sesizările oamenilor apare prima dată în Brașovenii.
Sondaj: PNL trece de PSD. AUR ajunge la 38,2%, în creștere față de luna aprilie
În primul sondaj de opinie realizat după căderea Guvernului Bolojan PNL trece de PSD, conform analizei barometrului Informat.ro – INSCOP Research. PNL a reușit să depășească PSD pentru prima dată în ultimii șase ani, profitând de valul de popularitate al premierului demis Ilie Bolojan, în timp ce AUR își consolidează prima poziție, apropiindu-se din nou... Articolul Sondaj: PNL trece de PSD. AUR ajunge la 38,2%, în creștere față de luna aprilie apare prima dată în Știri Sibiu.
Ramele noi Alstom Coradia, tot mai des întârziate. Care ar fi motivele
Asociația Pro Infrastructură a analizat 4.500 de curse făcute într-un an și jumătate de ramele Alstom Coradia. Majoritatea pleacă din gară cu întârzieri din cauza mentenanțelor făcute când trenul ar trebui să plece. Articolul Ramele noi Alstom Coradia, tot mai des întârziate. Care ar fi motivele apare prima dată în Brașovenii.
VIDEO Apariție publică a fostului președinte Iohannis. A participat la ”confirmarea” finilor săi
Fostul președinte Klaus Iohannis a participat duminică, la Biserica Evanghelică „Sfânta Maria” din Sibiu, la ceremonia de ”confirmare” a unor adolescenți botezați de către el, notează Opinia de Sibiu pe Facebook. Iohannis a ajuns cu autoturismul până aproape de biserică și a fost însoțit de spția sa, Carmen Iohannis, și de către SPP-iști. Aici a... Articolul VIDEO Apariție publică a fostului președinte Iohannis. A participat la ”confirmarea” finilor săi apare prima dată în Știri Sibiu.
Urs filmat luni dimineață la intrare în Cisnădie
Un urs a fost filmat luni dimineață, pe un câmp de la intrarea în Cisnădie, în apropiere de zona industrială a orașului. Sursa video: Cînduleț Iulian, paznic de vânătoare și pescuit AJVPS SIBIU În zona Cisnădiei a mai fost semnalată apariția urșilor în ultimele zile. La finalul săptămânii trecute un urs a fost semnalat pe... Articolul Urs filmat luni dimineață la intrare în Cisnădie apare prima dată în Știri Sibiu.
Deținuți de la Poarta Albă, mobilizați pentru curățenie la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii
Activitățile de reamenajare și igienizare continuă la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii (CMSN) Constanța, iar în weekend au fost mobilizați din nou, pentru curățenie, deținuți de la Poarta Albă. Acțiunile vizează curățarea și întreținerea spațiilor exterioare, a aleilor, zonelor verzi și a altor suprafețe aflate în administrarea CMSN Constanța. Aceste demersuri au fost inițiate […]
Sfinții Mihail și Gavriil veghează asupra a două zodii până la începutul verii. Problemele se risipesc, iar norocul le schimbă destinul
Perioada următoare vine cu schimbări importante pentru două zodii care par să fie favorizate de astre și protejate de o energie aparte. După luni pline de tensiuni, incertitudini și oboseală emoțională, acești nativi vor simți că lucrurile încep să se așeze în favoarea lor. Astrologii spun că influența spirituală a Sfinților Mihail și Gavriil le […]
Vânătoare de șoferi care sfidează regulile la trecerea la nivel cu calea ferată în Timișoara și în județ. Au curs amenzile
TIMIS. Controale pe bandă rulantă făcute de polițiști în gări, halte, trenuri, dar și la trecerile la nivel cu calea ferată. CITEȘTE ȘI: Coșmar pentru șoferi pe cea mai tranzitată șosea din vestul României. Restricții de trafic o lună. Anunțul DRDP Timișoara Oamenii legii au făcut verificări în 113 stații și cantoane, au urcat în […] Articolul Vânătoare de șoferi care sfidează regulile la trecerea la nivel cu calea ferată în Timișoara și în județ. Au curs amenzile apare prima dată în Opinia Timisoarei.
Șefii mari de la Botoșani lăsați astăzi fără apă
Fără apă în centrul Botoșaniului! Primăria, Prefectura și Consiliul Județean, afectate de o avarie la rețeaua Nova Apaserv.
Dragoș Pâslaru, la ARGEȘ INVEST: „În Argeș avem 604 proiecte pe PNRR în valoare de 1 miliard de lei”
Săptămâna trecută, prima ediție a ARGEȘ INVEST, eveniment organizat la Pitești de vicepreședintele Senatului României, senatorul Mihai Coteț, alături de [VR] și Diplomacy360, a adus în fața mediului de afaceri argeșean o serie de declarații importante despre investiții, fonduri europene și perspectivele economice ale României. Unul dintre cele mai consistente discursuri a aparținut ministrului Fondurilor […]
Spitalul CF Witting trece de la Ministerul Transporturilor la Primăria București CGMB a decis preluarea în administrare, într-o ședință extraordinară
Consilierii generali ai Municipiului București au aprobat azi, în ședință extraordinară, preluarea Spitalului Clinic nr. 1 CF Witting din proprietatea publică a Statului Român, în subordinea Ministerului Transporturilor, în proprietatea publică a PMB, în directa […] Articolul Spitalul CF Witting trece de la Ministerul Transporturilor la Primăria București CGMB a decis preluarea în administrare, într-o ședință extraordinară apare prima dată în B365.
Showing 265981–265992 of 287.702 articles

