Sari la conținut

Site

Ediții

Toate articolele

tech

Samsung Foundry scumpește producția de cipuri pe 5 nm și 4 nm

Samsung Foundry va majora din septembrie prețurile pentru producția de cipuri avansate destinate altor companii. Creșterile vor ajunge la 15% pentru unele tehnologii de 4 nm și 5 nm. Decizia vine după o perioadă de […] Articolul Samsung Foundry scumpește producția de cipuri pe 5 nm și 4 nm apare prima dată în Go4IT.

via Go4it
politică

Marian Godină a demisionat din Poliția Română, după aproape două decenii: ”Sunt cuprins de o senzație incredibilă de libertate și fericire”

Marian Godină a anunțat joi, 19 august, că a demisionat din Poliția Română. „Profesia asta mi-a dăruit enorm: m-a format ca om și mi-a oferit trăiri care au ajuns apoi în cărțile mele, în poveștile mele și, într-un fel sau altul, în omul care sunt azi”, a spus Godină, care plănuiește să petreacă mai mult timp cu familia și să-și dedice timpul Asociației Drum cu Prioritate.

via Ziare.com
social

Pasajele istorice ale Bistriței prind viață la finalul lunii august

Centrul vechi al Bistriței devine, în perioada 28–30 august, gazda celei de-a patra ediții a festivalului „Povestea Vinului pe Pasajele Bistriței”. Evenimentul propune un traseu urban ce leagă Pasajul Artelor, Piața Centrală, Pasajul Breslelor, Turnul Dogarilor, Aleea Vadului și Podul Codrișor, oferind degustări de la crame locale, preparate gastronomice, tururi ghidate și concerte live. Debutul […] Articolul Pasajele istorice ale Bistriței prind viață la finalul lunii august apare prima dată în Radio Romania Cluj.

via Radio Cluj
social

Sorana Cîrstea s-a oprit în optimile turneului de la Cincinnati

Sorana Cîrstea a ratat, miercuri seară, 19 august, calificarea în sferturile de finală ale turneului WTA 1000 de la Cincinnati, competiție dotată cu premii totale de peste 7,4 milioane de dolari. Ea a fost învinsă în trei seturi, scor 2-6, 6-4, 5-7, de americanca Jessica Pegula, sportivă aflată pe locul trei în ierarhia mondială. Pentru […] Articolul Sorana Cîrstea s-a oprit în optimile turneului de la Cincinnati apare prima dată în Radio Romania Cluj.

via Radio Cluj
social

”Red Flag or Not?” – campanie națională pentru recunoașterea relaților abuzive

Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărabați (ANES) a lansat campania națională „Red Flag or Not?”, o inițiativă de informare și conștientizare dedicată prevenirii violenței domestice și promovării relațiilor bazate pe respect, încredere și limite sănătoase. Campania „Red Flag or Not?” pornește de la o realitate importantă: violența nu începe întotdeauna cu […]

via Viitorul Ilfovean
social

Încă o încercare la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan se va întâlni joi, la Palatul Cotroceni, cu liderii partidelor din fosta coaliție guvernamentală și cu miniștrii Finanțelor și Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru a discuta despre stadiul proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit Administrației Prezidențiale, întâlnirea, care va fi pe tema stadiului implementării proiectelor PNRR în […]

via Viitorul Ilfovean

Showing 17089–17100 of 779.927 articles