Toate articolele
Jocul și cântecul bănățean, din nou în fața publicului torăcean
Sâmbătă, 1 august a.c. Ansamblul Folcloric „Junii Timișului” din Timișoara, a urcat pentru prima dată pe scena din Torac, într-un spectacol care a adus în fața publicului cântecul, jocul și portul bănățean, într-o formulă în care tradiția nu a fost o dovadă în plus că identitatea culturală românească continuă să lege în acest spaţiu comunitățile... Articolul Jocul și cântecul bănățean, din nou în fața publicului torăcean apare prima dată în Libertatea.
Universitatea Craiova și-a asigurat calificarea în grupele Conference League
Universitatea Craiova și-a asigurat prezența într-o grupă europeană, iar după victoria în fața lui KuPS. Condusă din minutul 4 al meciului de pe Stadion ul Ion Oblemenco de KuPS cu 0-1, Universitatea Craiova a întors scorul și soarta calificării. ...
Bâlciul Anual Găvănești 2026: spectacol de excepție, distracție pentru cei mici și foc de artificii
Comuna Găvănești se pregătește de sărbătoare! Sâmbătă, 15 august 2026, localnicii și toți cei care doresc să petreacă o seară de neuitat sunt invitați la Bâlciul Anual Găvănești, un eveniment dedicat comunității, muzicii și bunei dispoziții. Potrivit mesajului transmis de Iulian Antonie, primarul comunei Găvănești, manifestarea va începe la ora … The post Bâlciul Anual Găvănești 2026: spectacol de excepție, distracție pentru cei mici și foc de artificii appeared first on Linia Intai.
Dobrun, în sărbătoare: două zile de folclor, tradiție și voie bună – la 447 de ani de la prima atestare documentară
Comuna Dobrun se pregătește să își sărbătorească istoria și tradițiile într-un weekend dedicat întregii comunități. La împlinirea a 447 de ani de la prima atestare documentară a localității, datată 1 septembrie 1579, Primăria și Consiliul Local Dobrun, sub coordonarea primarului Cristian Bondrescu, organizează o nouă ediție a Zilei Comunei. Manifestările … The post Dobrun, în sărbătoare: două zile de folclor, tradiție și voie bună – la 447 de ani de la prima atestare documentară appeared first on Linia Intai.
Bolojan propune un „Pact pentru Energie”: România trebuie să crească producția, să investească în stocare și să rezolve problema apei la Cernavodă
Premierul Ilie Bolojan propune elaborarea unui „Pact pentru Energie”, prin care România să depășească măsurile de criză și să abordeze problemele structurale ale sistemului energetic prin investiții, politici stabile și continuitate indiferent de schimbarea guvernărilor. Printre prioritățile indicate de premier se numără creșterea producției de energie, dezvoltarea stocării, rezolvarea problemei debitului Dunării pentru Cernavodă, reformarea […]
România a ajuns la 35,6% absorbție din fondurile de coeziune 2021-2027. Guvernul spune că a atras 7,74 miliarde de euro în mandatul Bolojan
România a atras până în prezent 11,02 miliarde de euro de la Comisia Europeană prin programele finanțate în cadrul Politicii de Coeziune 2021-2027, echivalentul a 35,6% din alocarea europeană. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, susține că absorbția s-a triplat față de iunie 2025 și că România este pe locul al doilea în UE […]
Peste 55 de milioane de euro, mobilizate prin primele nouă contracte de finanțare pentru Parcurile de Specializare Inteligentă din Nord-Vest
Primele nouă contracte de finanțare pentru companii care investesc în Parcurile de Specializare Inteligentă din Regiunea Nord-Vest au fost semnate, valoarea cumulată a proiectelor depășind 55 de milioane de euro. Investițiile vor fi realizate în județele Maramureș și Bihor și vor duce la crearea a 222 de noi locuri de muncă. Companiile vor dezvolta proiecte […]
Filmare periculoasă pe autostrada A1, lângă Sibiu: un tânăr filma dintr-un portbagaj deschis un motociclist. Polițiștii i-au găsit cu ajutorul camerelor de supraveghere
Un tânăr a fost filmat stând în portbagajul deschis al unui autoturism care circula pe autostrada A1, în zona municipiului Sibiu, în timp ce înregistra un motociclist care rula în spatele mașinii. Imaginile au ajuns în spațiul public pe 13 august, iar polițiștii anunță că i-au identificat pe cei trei implicați la doar patru ore... Articolul Filmare periculoasă pe autostrada A1, lângă Sibiu: un tânăr filma dintr-un portbagaj deschis un motociclist. Polițiștii i-au găsit cu ajutorul camerelor de supraveghere apare prima dată în Știri Sibiu.
Accident rutier în Cașolț: un tânăr de aproximativ 20 de ani, transportat la UPU Sibiu
Un echipaj SMURD cu medic a intervenit în localitatea Cașolț, în urma unui accident rutier în care a fost implicat un scuter. La fața locului, salvatorii au găsit un tânăr de aproximativ 20 de ani, care conducea scuterul și care avea nevoie de îngrijiri medicale. Acesta a suferit un traumatism la nivelul unui picior. Tânărul […] The post Accident rutier în Cașolț: un tânăr de aproximativ 20 de ani, transportat la UPU Sibiu appeared first on Tribuna – Știri din Sibiu și județ.
Produse apicole pentru copii: ce și cât se dă, de la ce vârstă și cum sa le introduci în dieta unui copil
Vine toamna, copilul intră în colectivitate și tu deja știi ce urmează. Primele răceli, primele nopți cu nas înfundat, prima întrebare adresată mamei sau bunicii: „nu-i dai ceva natural?” Produsele apicole apar aproape inevitabil în această conversație, dar informațiile despre doze și vârste sunt împrăștiate, contradictorii sau pur și simplu lipsesc. Ghidurile existente vorbesc […] The post Produse apicole pentru copii: ce și cât se dă, de la ce vârstă și cum sa le introduci în dieta unui copil appeared first on Tribuna – Știri din Sibiu și județ.
DUMBRĂVENI: Oraşul îmbracă haine de sărbătoare
Sâmbătă, 15 august, de Ziua Orașului, autorităţile locale din oraşul Dumbrăveni îi invită pe localnici, dar şi pe turiştii care trec prin zonă, de Sfâna Maria, la un eveniment cu totul special: un concert extraordinar de muzică clasică și sacră, găzduit în atmosfera unică a Catedralei noastre Romano-Catolice “Sf. Elisabeta“ Dumbrăveni. Vor concerta Grupul vocal […] The post DUMBRĂVENI: Oraşul îmbracă haine de sărbătoare appeared first on Tribuna – Știri din Sibiu și județ.
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada MUNCEL – partial. 09:30 – 12:00 Informații actualizate despre întreruperile planificate în alimentarea cu energie electrică sunt disponibile pe site-ul www.distributie-energie.ro, rubrica: Suport/Întreruperi energie electrică. Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate […] The post Întreruperi de curent appeared first on Tribuna – Știri din Sibiu și județ.
Showing 14245–14256 of 738.082 articles

