Sari la conținut

Site

Ediții

Toate articolele

social

Shopping City Ploiești aduce AstroShow, o seară dedicată explorării Universului pentru întreaga familie

Shopping City Ploiești îi invită pe vizitatori pe 15 august, începând cu ora 19:00, la AstroShow 2026, un eveniment dedicat astronomiei și explorării spațiului cosmic, care reunește observații prin telescoape profesionale, prezentări interactive și activități pentru copii și adulți. Evenimentul se va desfășura pe terasa centrului comercial, iar accesul este gratuit prin intermediul aplicației SPOT. Tema ediției din acest an, „ORIGINS – de unde venim și încotro ne îndreptăm”, va fi prezentată de Cătălin Beldea, editor al revistei Știință & Tehnică și vânător de eclipse, care va conduce publicul într-o incursiune prin istoria Universului, de la formarea Căii Lactee, a

via Ph-online
social

MApN: Fragmentul de dronă descoperit în mare la Costinești nu prezintă risc pirotehnic

Ministerul Apărării Naționale a venit cu precizări privind drona descoperită plutind în mare la Costinești. Potrivit unui comunicat, MApN a fost informat joi, 13 august, în jurul orei 08.30, despre prezența unui fragment de dronă aeriană în zona Terasa Tineretului din Costinești, județul Constanța, la aproximativ 15 metri de stabilopozi. În jurul orei 10.40, Garda […] Articolul MApN: Fragmentul de dronă descoperit în mare la Costinești nu prezintă risc pirotehnic apare prima dată în Radio România Constanța.

social

CONSTANȚA: Teste GRATUITE pentru măsurarea densității osoase, la Spitalul Județean de Urgență

Joi și vineri, la Spitalul Județean de Urgență Constanța, se pot face teste gratuite pentru măsurarea densității osoase. Fundația Ana Aslan, în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică din Constanța, organizează o campanie gratuită de conștientizare și prevenție dedicată osteoporozei, sub mesajul „Osteoporoza nu doare”. Coordonatorul proiectului, Romina Tudose, spune că nu este nevoie de […] Articolul CONSTANȚA: Teste GRATUITE pentru măsurarea densității osoase, la Spitalul Județean de Urgență apare prima dată în Radio România Constanța.

social

UCRAINA: Tren de călători, cu peste 300 de pasageri, atacat cu o dronă rusească. Doi oameni au murit

Un mecanic de locomotivă şi asistentul său au fost ucişi într-un atac cu dronă comis de forţele ruse contra unui tren de călători în regiunea Odesa, din sudul Ucrainei, a anunţat joi directorul companiei naţionale de căi ferate ucrainene, Oleksandr Perţovschi, relatează AFP şi dpa. „’Conform informaţiilor preliminare disponibile, această lovitură nu a lăsat nicio […] Articolul UCRAINA: Tren de călători, cu peste 300 de pasageri, atacat cu o dronă rusească. Doi oameni au murit apare prima dată în Radio România Constanța.

social

Bărbat din Stremț, reținut după ce ar fi reclamat în fals furtul unor componente auto și ar fi încasat peste 55.000 de lei de la asigurator

Un bărbat de 33 de ani, din localitatea Stremț, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Postului de Poliție Mirăslău, fiind cercetat pentru inducerea în eroare a organelor judiciare și înșelăciune. Potrivit polițiștilor, în noaptea de 1 spre 2 februarie 2024, bărbatul ar fi sesizat autoritățile cu privire la faptul că persoane necunoscute […] The post Bărbat din Stremț, reținut după ce ar fi reclamat în fals furtul unor componente auto și ar fi încasat peste 55.000 de lei de la asigurator first appeared on teiusinfo.ro | stiri teius | ziar teius.

via Teiusi Info
social

ACUM. ALERTĂ pe creasta Făgărașului! ADOLESCENTĂ de 17 ani, INCONȘTIENTĂ pe MUNTE. Elicopterul a fost mobilizat!

ACUM. ALERTĂ pe creasta Făgărașului! ADOLESCENTĂ de 17 ani, INCONȘTIENTĂ pe MUNTE. Elicopterul a fost mobilizat! Alertă pe munte, în aceste momente, în masivul Făgăraș! Potrivit informațiilor transmise de Salvamont Argeș, o adolescentă în vârstă de 17 ani este inconștientă, dar respiră, iar salvatorii intervin de urgență pentru a-i acorda primul ajutor și pentru a […]

via Obiectiv Argesean
social

Influenceriță atacată de ploșnițe după o noapte la hotel

O simplă noapte petrecută la un hotel din Cambridge s-a transformat într-un coșmar pentru o tânără de 31 de ani, creatoare de conținut pe teme de turism. Hannah Stephenson, din Bassingbourn, spune că s-a trezit cu zeci de mușcături, umflături și pete de sânge pe așternuturi, după ce a dormit la un hotel Travelodge de […]

via Sursa Zilei
social

Coletele de pe platformele internaționale vor fi taxate în R. Moldova din 1 octombrie

Cumpărăturile de pe platforme internaționale precum Temu, Shein sau Joom vor fi taxate, în Republica Moldova, începând cu 1 octombrie. Coletele cu o valoare mai mică de 150 de euro, scutite în prezent, vor fi supuse taxei standard de 20 la sută. Pentru fiecare colet va fi percepută și o taxă de procesare de 12 […] Articolul Coletele de pe platformele internaționale vor fi taxate în R. Moldova din 1 octombrie apare prima dată în Vocea Basarabiei.

social

Peste 120.000 de participanți în prima zi de UNTOLD ONE. Sting, The Chainsmokers și Carl Cox, printre marile nume ale serii

Peste 120.000 de participanți au fost prezenți în prima zi UNTOLD 2026. Sting, The Chainsmokers, Carl Cox și James Hype s-au numărat printre artiștii care au marcat debutul celei de-a 11-a ediții a festivalului. Articolul Peste 120.000 de participanți în prima zi de UNTOLD ONE. Sting, The Chainsmokers și Carl Cox, printre marile nume ale serii apare prima dată în BAIA MARE TV.

via Baia Mare TV

Showing 13069–13080 of 726.546 articles