Ministerul de Interne anunţă, joi, că lucrările la noul Spital Clinic de Urgenţă ”Prof. Dr. Dimitrie Gerota” au ajuns la un stadiu de execuţie de peste 32%. Unitatea va avea 490 de paturi, 10 săli de operaţie şi va integra tehnologii de ultimă generaţie, precum sisteme de dezinfecţie cu ultraviolete, laboratoare şi farmacii robotizate, precum şi un sistem pneumatic inteligent pentru transportul medicamentelor şi al probelor biologice în interiorul clădirii. Întregul act medical va fi susţinut de un sistem informatic integrat, care va asigura monitorizarea şi trasabilitatea în timp real a proceselor medicale, optimizarea resurselor şi îmbunătăţirea experienţei pacienţilor. Proiectul, cofinanţat de Uniunea Europeană prin Programul Sănătate 2021–2027, are o valoare de peste 2 miliarde de lei.
Grad de execuţie de peste 32% la noul Spital Clinic de Urgenţă ”Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, proiect în valoare de peste 2 miliarde de lei / Unitatea va avea 490 de paturi, 10 săli de operaţie şi ambulator / Va integra tehnologii moderne
Pe scurt
Ministerul de Interne anunţă, joi, că lucrările la noul Spital Clinic de Urgenţă ”Prof. Dr. Dimitrie Gerota” au ajuns la un stadiu de execuţie de peste 32%. Unitatea va avea 490 de paturi, 10 săli de operaţie şi va integra tehnologii de ultimă generaţie, precum sisteme de dezinfecţie cu ultraviolete, laboratoare şi farmacii robotizate, precum şi un sistem pneumatic inteligent pentru transportul medicamentelor şi al probelor biologice în interiorul clădirii. Întregul act medical va fi susţinut de un sistem informatic integrat, care va asigura monitorizarea şi trasabilitatea în timp real a proceselor medicale, optimizarea resurselor şi îmbunătăţirea experienţei pacienţilor. Proiectul, cofinanţat de Uniunea Europeană prin Programul Sănătate 2021–2027, are o valoare de peste 2 miliarde de lei.
Citește și aceste articole
Rohealthreview
Grad de execuție de peste 32% la noul Spital Clinic de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”
11 iunie 2026
Agenda Constructiilor
Noul Spital Gerota prinde contur: Lucrările de pe șantier au depășit un progres de 32%
12 iunie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

