Pretinsul echilibru pe care îl caută Mungiu – personajele să nu fie nici rele, nici bune, că așa sunt umane – este parte dintr-un artificiu conformist: îmbrăcat în straie estetice care trimit la Marea Artă, cu personaje care modulează idei diverse despre complexitatea naturii umane (trimite la ele mai degrabă decât le reprezintă), filmul conduce spectatorul cu siguranță spre un final în care binele învinge.

Citește articolul complet pe Republica →