Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu. La data de 26 septembrie a.c., o femeie nu ar fi respectat măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, prin aceea că nu ar fi păstrat o distanță minimă de 100 de metri față de nora sa și față de imobilul acesteia din comuna Măldăeni, județul Teleorman. În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de femeia în cauză. Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului din cadrul
Articolul Femeie reținută pentru că nu a păstrat distanța de 100 de metri față de nora sa apare prima dată în Ziarul Liber in Teleorman.

