Procurorii au dispus, miercuri, trimiterea în judecată a şase inculpaţi – două persoane juridice şi patru persoane fizice, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, după explozia din cartierul bucureştean Rahova. Potrivit procurorilor, inculpaţii nu au asigurat adoptarea măsurilor necesare identificării naturii defectului, localizării şi izolării sursei şi împiedicării migrării şi acumulării gazelor în imobil. Explozia a provocat decesul a patru persoane şi vătămarea corporală a altor opt persoane. Imobilul a fost distrus şi degradat, toate cele 54 de apartamente ale scării fiind aduse în stare de neîntrebuinţare. Totodată, au fost deteriorate 96 de imobile învecinate şi au fost distruse sau deteriorate 45 de autoturisme aflate în proximitate.
Explozia din cartierul Rahova – Două persoane juridice şi patru persoane fizice, trimise în judecată / Nu au luat măsurile necesare identificării naturii defectului, localizării şi izolării sursei şi împiedicării migrării şi acumulării gazelor în imobil
Pe scurt
Procurorii au dispus, miercuri, trimiterea în judecată a şase inculpaţi – două persoane juridice şi patru persoane fizice, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, după explozia din cartierul bucureştean Rahova. Potrivit procurorilor, inculpaţii nu au asigurat adoptarea măsurilor necesare identificării naturii defectului, localizării şi izolării sursei şi împiedicării migrării şi acumulării gazelor în imobil. Explozia a provocat decesul a patru persoane şi vătămarea corporală a altor opt persoane. Imobilul a fost distrus şi degradat, toate cele 54 de apartamente ale scării fiind aduse în stare de neîntrebuinţare. Totodată, au fost deteriorate 96 de imobile învecinate şi au fost distruse sau deteriorate 45 de autoturisme aflate în proximitate.
Citește și aceste articole
Știri Pe Surse
Șase inculpați, dintre care două companii, au fost trimiși în judecată în dosarul exploziei din Rahova
4 noiembrie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

