Salariul președintelui Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), post ocupat astăzi de Alexandru Petrescu, va ajunge la 36.036 de lei net (circa 7.000 de euro), dacă se va aplica un indice de competitivitate, care îi poate dubla salariul, și un spor de până la 20% din salariul de bază, potrivit noului proiect al legii salarizării obținut de Profit.ro. Venitul ar fi însă chiar și mai mic decât salariul net actual de 43.991 de lei (circa 8.500 de euro) la care a ajuns de la 1 ianuarie 2026, după aplicarea reducerii cu 30% a salariilor în ASF, ANCOM și ANRE stipulată în Legea 145/2025.
EXCLUSIV Paradox cu salarii: Veniturile celor mai mulți angajați ai ASF vor scădea, deși salariile se pot dubla. Cât va câștiga președintele instituției
Pe scurt
Salariul președintelui Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), post ocupat astăzi de Alexandru Petrescu, va ajunge la 36.036 de lei net (circa 7.000 de euro), dacă se va aplica un indice de competitivitate, care îi poate dubla salariul, și un spor de până la 20% din salariul de bază, potrivit noului proiect al legii salarizării obținut de Profit.ro. Venitul ar fi însă chiar și mai mic decât salariul net actual de 43.991 de lei (circa 8.500 de euro) la care a ajuns de la 1 ianuarie 2026, după aplicarea reducerii cu 30% a salariilor în ASF, ANCOM și ANRE stipulată în Legea 145/2025.
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

